Uniunea Avocaților este îngrijorată de unele declarații ale șefului statului

Uniunea Avocaților este îngrijorată de unele declarații ale șefului statului

Uniunea Avocaților din Republica Moldova (UARM) se arată îngrijorată de declarațiile Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, făcute în cadrul briefingului susținut după ședința CSS din 5 septembrie 2022 cu referire la „obstacolele, care în opinia membrilor CSS, există la înfăptuirea justiției”: „S-a discutat despre nevoia de a elimina oportunitățile de abuz de drept. Cunoaștem foarte multe cazuri când avocații apărării în mod deliberat tergiversează dosarele folosind tot felul de posibilități pe care legislația actuală le permite și respectiv, am discutat ca să se elimine aceste posibilități de abuz. Aceasta înseamnă să modificăm cadrul legal”, informează OFICIAL.

Într-o declarație, UARM afirmă că e „inadmisibilă o asemenea retorică din partea Președintelui Republicii Moldova Maia Sandu și implicit, a CSS, din care rezultă că avocații comit abuzuri, în timp ce legislația permite să-și exercite obligațiile profesionale conform legii.”

„Atâta timp cât legislația permite exercitarea profesiei prin utilizarea unor căi legale, prin activități permise de lege, când avocatul apărării dar și a avocatul în alte categorii de dosare utilizează oportunitățile prevăzute de lege, activitatea acestuia, este perfect legală și prin urmare, NU POATE FI VORBA DESPRE ABUZ DE DREPT comis din partea avocaților.

În același timp învinuind avocații apărării care participă în dosare penale, de abuz de drept, Președintele Republicii Moldova Maia Sandu, nu a venit cu careva exemple concrete în acest sens.

Prin urmare, este îngrijorător faptul că la nivelul Președintelui Republicii Moldova, societatea este informată greșit despre pretinse abuzuri de drept comise de avocați în cadrul exercitării atribuțiilor sale profesionale în cauze penale, atunci când utilizarea acestor căi și acțiuni este permisă de lege”, se spune în declarație.

Totodată, „îngrijorarea UARM mai constă în faptul că dacă instituția Președintelui Republicii Moldova și implicit CSS, consideră că odată ce o cauză penală este expediată în instanța de judecată, partea apărării trebuie să stea liniștită, cumincioară și să nu-și îndeplinească rolul legal de apărător, să nu-și îndeplinească obligația de administrare a probelor, să accepte probe acumulate cu încălcarea legii, să accepte învinuiri penale neîntemeiate care contravin legislației în vigoare dar și doctrinei penale în general, la fel, să accepte abuzurile comise de organul de urmărire penală și de instanțele de judecată împotriva cărora avocații apără Statul de Drept, abuzuri, pentru care Statul Republica Moldova plătește sute de mii de euro din bugetul Țării, ca urmare a condamnată la CEDO, atunci acesta este foarte grav și nu are nimic comun cu Statul de Drept.”

„Astfel, DECLARĂM cu fermitate că Instituția Avocaturii în general și avocații în particular, NU vor accepta o asemenea poziție, vor realiza menirea lor în societate și vor apăra drepturile cetățenilor indiferent de poziția autorităților, atâta timp cât aceasta este contrară drepturilor omului și dreptului de a exercita liber profesia de avocat, garantate de Constituția Republicii Moldova și de Tratatele internaționale.

Totodată, considerăm că este corect ca în această situație, la ședința CSS să participe și să fie reprezentați și avocații, dar nu doar partea acuzării în persoana reprezentantului Procuraturii Generale și nu doar reprezentantul CSM, care reprezintă organul judecătoresc.

Cu această ocazie, amintim INSTITUȚIEI Președinției că dreptul avocatului de a exercita apărarea în limitele prevăzute este garantat de art. 26 din Constituția Republicii Moldova.

La rândul său, dreptul avocatului de a-și exercita profesia liber, pe căi legale, în dosare penale și dreptul de a administra probe în cadrul unei cauze penale cu asigurarea unui proces contradictoriu, în termen rezonabil, este garantat de art. 51; 52; 53 din Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură art. 17; 19; 20; 24; 68; 99; 100 din Codul de procedură penală a RM și de art. 6 din Convenția Pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Totodată, amintim că potrivit art. 20 alin. (2) p. 1) CPP, unul din criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluționare a cauzei penale este complexitatea cazului. Iar dosarele discutate în cadrul ședinței CSS din 05.09.2022, cu siguranță sînt de o complexitate sporită, care implică multe activități din partea apărării permise de lege.

La ziua de azi legislația procesual-penală prevede rea-credința şi comportamentul abuziv doar în cazurile prevăzute la art. 34 alin. (4) CPP cu referire la cererea de recuzare înaintată în mod repetat; la art. 142 alin. (2) CPP, care reglementează examinarea cererii de dispunere a expertizei judiciare; și la art. 201 alin. (4) p. 4) CPP, care reglementează aplicarea amenzii judiciare în cazul tergiversării de către expert, interpret sau traducător a executării însărcinărilor primite.

În rest, activitatea apărătorului în cadrul unei cauze penale în limitele legale, nu poate fi calificată ca fiind o tergiversare a examinării cauzei penale.

Totodată, legislația stabilește clar căile și soluțiile de neadmitere a tergiversării examinării unei cauze penale.

Prin urmare, din declarațiile Președintelui Republicii Moldova Maia Sandu, făcute în cadrul briefing-ului susținut după ședința CSS din 5 septembrie 2022, se creează impresia că instituția Președinției și CSS, de fapt, au convenit să elimine orice posibilitate de utilizare, de către avocați în exercitarea profesiei, a oportunităților oferite de lege privind libertatea avocatului în alegerea poziției sale, pentru a-și îndeplini obligațiile de apărare a justițiabilului, poziție pe care avocatul apărării nu este obligat să o coordoneze cu nimeni, în afară de client (art. 51 din Legea 1260 cu privire la avocatură).

În acest sens, se lasă de înțeles că de fapt, se dorește a se elimina și a se ignora principiul contradictorialității într-un proces penal, dar și Principiile de Bază ale Rolului Avocatului, adoptate la Congresul al Optulea al Națiunilor Unite despre Prevenirea Crimei şi a Tratamentul Delincvenților, Havana (Cuba), 27 august-7 septembrie 1990, potrivit cărora, la § 16 este stabilit că „Guvernele sunt obligate să asigure că avocații (a) sunt capabili să își îndeplinească toate funcțiile profesionale fără intimidare, piedică, hărțuire sau ingerință improprie; (b) pot să călătorească și să se consulte cu clienții în mod liber atât în țara lor, cât și în străinătate; și (c) nu vor fi supuși unor sancțiuni și nici nu vor fi amenințați cu urmărirea penală sau cu sancțiuni administrative, economice sau de altă natură pentru orice acțiune întreprinsă în conformitate cu îndatoririle și reglementările profesionale recunoscute, precum și în conformitate cu standardele și deontologia profesiei de avocat”” – mai declară avocații.

În așa caz – mai spun semnatarii declarației – „ne exprimăm îngrijorarea că există riscul ca în timp apropiat să fie eliminat și să nu mai existe Statul de Drept în Republica Moldova.”

Share