Soluții normative pentru cetățenii care nu și-au perfectat acte de identitate până la 18 ani, adoptate de Parlament
Parlamentul a adoptat un proiect de lege care prevede măsuri de facilitare a exercitării dreptului la cetățenie, precum și procesul de documentare a persoanelor care, deși au dobândit cetățenia prin naștere, nu au reușit să obțină actele de identitate.
Documentul a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” și urmărește clarificarea unor aspecte ale procedurii de recunoaștere a cetățeniei Republicii Moldova pentru persoanele care au cel puțin un părinte moldovean, dar nu pot face dovada deținerii cetățeniei. Modificările propuse vizează respectarea principiului evitării apatridiei și facilitarea procesului de documentare a cetățenilor Republicii Moldova, în conformitate cu principiile de echitate și eficiență.
Documentul reglementează procedura de constatare a apartenenței la cetățenia Republicii Moldova în cazul persoanelor care au dobândit cetățenia prin naștere, dar nu au obținut acte de identitate. Astfel, statutul de cetățean al Republicii Moldova se confirmă în cazul în care se constată că în momentul nașterii persoana avea cel puțin un părinte cetățean al Republicii Moldova. Condiția este ca solicitantul să nu se afle sub incidența motivelor de refuz prevăzute în lege. Printre motivele de refuz figurează comiterea unor infracțiuni contra păcii sau a unor crime de război, implicarea în acte teroriste, desfășurarea unor activități care periclitează securitatea statului, precum și includerea în listele de persoane în privința cărora au fost aplicate măsuri restrictive internaționale la care s-a aliniat țara noastră sau de sancțiuni impuse direct de Republica Moldova.
Proiectul de lege a fost completat cu amendamentul înregistrat de deputatul Igor Chiriac. Acesta prevede că, în cazul în care la examinarea cererii privind apartenența la cetățenia țării noastre se constată temeiuri de retragere a cetățeniei, se inițiază procedura de retragere, iar emiterea confirmării cetățeniei se suspendă. Potrivit autorului amendamentului, această prevedere va consolida mecanismele de verificare și prevenire a situațiilor de risc.
De asemenea, documentul stipulează că luarea în evidență militară se va asigura exclusiv în baza actului de identitate al cetățeanului sau a informațiilor din Registrul de stat al populației.
În lectura a doua, documentul a fost comasat cu alte două proiecte de lege elaborate de deputați din fracțiunile „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă”.
Noile prevederi legislative intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.










