SIS a aprobat conceptul de reformă instituțională

SIS a aprobat conceptul de reformă instituțională

A avut loc ședința ordinară a Colegiului Serviciului de Informații și Securitate, prezidată de Alexandru MUSTEAȚA, director al SIS. Agenda Colegiului a inclus mai multe subiecte, principalul obiectiv fiind transpunerea spre implementare a Conceptului reformei instituționale a SIS.

În alocuțiunea sa, directorul SIS a reiterat factorii determinanți ai inițierii procesului de schimbare, transformare, fortificare și optimizare a capacităților ofensive și de reacție ale instituției, în direcția reacționării prompte și eficiente la amenințările de securitate națională.

În retrospectiva evenimentelor, a fost evocat faptul că reforma instituțională a fost precedată de un audit complex al activității Serviciului, prin care au fost identificate mai multe carențe și problematici ce vizează procesele organizațional-funcționale din cadrul instituției, inclusiv și lipsa ajustării cadrului normativ de activitate a Serviciului la noile abordări în domeniul de securitate.

Conceptul de reformă, aprobat în cadrul ședinței Colegiului, are menirea de a ajusta Activitatea Serviciului în corespundere cu realitățile mediului de securitate la nivel intern și regional, iar principiile, cum ar fi: eficiența, optimizarea, profesionalismul, flexibilitatea și transparența sunt liniile directorii în procesul de transformare instituțională.

În contextul riscurilor de securitate regională și națională, ca primă etapă în procesul de reformă, de către membrii Colegiului au fost aprobate mai multe acțiuni.

Focusarea pe activitatea contrainformativă și informativă externă; consolidarea segmentului de contraspionaj; fortificarea subunității responsabile de reintegrarea teritorială a țării și apărare a ordinii constituționale sunt unele din prioritățile de reformare aprobate și transpuse spre executare.

Concomitent, au fost demarate procedurile de rigoare care au menirea de a revizui și ajusta cadrul legal de activitate a Serviciului, precum și de optimizare a proceselor interne.

Atenție deosebită a fost acordată și eficientizării managementului resurselor umane, realizării obiectivelor și sarcinilor asumate de instituție pe domeniul dat de activitate.

La fel, a fost subliniat caracterul obligatoriu al creșterii și îmbunătățirii capacităților instituționale în principalele domenii de activitate, responsabilizarea instituției în raport cu societatea și consolidarea controlului democratic asupra acesteia.

Share