Și fermierii ies la protest: Din câte înțelegem, mâine, Guvernul, în pofida tuturor argumentelor raționale, are intenția de a decide lichidarea Universității Agrare
Fermierii se vor alătura mâine, 13 iulie 2022, protestului organizat de Sindicatul Universității Agrare de Stat din Moldova (UASM) la Guvern, informează OFICIAL.
„Din câte înțelegem, mâine, Guvernul, în pofida tuturor argumentelor raționale, are intenția de a decide lichidarea Universității Agrare. Reiterăm poziția noastră că ar fi o greșeala strategică a guvernării și sfidarea intereselor întregului sector agroindustrial. Ar fi o demonstrație crasă a atitudinii neglijente față de toți agricultori. Mulți fermieri percep acest gest că dacă nu e nevoie de Universitate Agrară, înseamnă că statul nu are nevoie nici de domeniul agroalimentar” – se spune într-o declarație a Asociației Forța Fermierilor.
În acest context, Asociația Forța Fermierilor a venit cu un mesaj de sprijin a protestului, ce urmează să fie organizat miercuri, 13 iulie, orele 14.00, de către sindicatele Universității Agrare lângă clădirea Guvernului.
„Înțelegem că este în toi recoltarea culturilor de primă grupă, dar îndemnăm pe toți fermierii să vină mâine la acest protest pentru a susține Alma Mater ramurii strategice ale economiei” – se mai spune în declarație.