Riscă să fie exclus din cursa pentru Primăria mun. Chișinău? Situație neprevăzută la o dezbatere
Reprezentantul candidatului Partidului Politic Democraţia Acasă (PPDA) la funcţia de primar general al Chişinăului, Marius Sandu, în cadrul unei dezbateri organizate de Promo-LEX, a refuzat să confirme/infirme dacă deține cetățenia Republicii Moldova, informează Oficial.
Invitat la dezbatere să-l reprezinte pe Vasile Costiuc, acesta a fost întrebat de nenumărate ori despre cetățenia care o deține.
„Cred că răspunsul vi-l dau ieșit din contextul discuției”, a declarat Marius Sandu.
Prin urmare, la insistența celor din sală, lui Sandu i-a mai fost adresată întrebarea în scopul de a afla un răspuns.
„Asta eu cred că am răspuns deja odată. Asta este interesul dezbaterilor de astăzi?”, a precizat el.
Prin urmare, moderatoarea Tatiana Pascovschi a ținut să menționeze despre abaterea de la lege. „Conform legii, nu pot participa în dezbateri sau să facă agitație electorală, pentru concurenții înscriși în cursă, persoane care nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova. Însă, noi în calitate de observatori nu avem dreptul să cerem actul de identitate, nu suntem poliție”, a menționat ea.
Mihaela Rotari