Renunță la mandatul de deputat, în favoarea celui de primar! Botnari: Mă retrag și politic
Deputatul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Alexandru Botnari, renunță la mandat. El își va continua activitatea în cadrul Primăriei din Hîncești. Totodată, Botnari a comunicat că pleacă și din PDM, informează OFICIAL.
„Am muncit 16 ani de zile ca primar al municipiului Hîncești și am luat decizia de a participa la alegerile parlamentare, pentru că s-a schimbat Codul electoral și pot reprezenta localitatea unde am muncit, dar și pentru a schimba și alte lucruri ce țin de autoritățile locale. Pe parcursul acestor 9 luni, de când sunt în Parlament, am înțeles că lucrurile nu sunt chiar așa cum vreau eu”, a declarat Botnari.
Prin urmare, el a spus: „Astăzi, mă întorc în funcția de primar al municipiului Hîncești. Astăzi eu mă retrag și politic. La moment plec din politică, asta nu înseamnă că merg în alt partid. Vreau să-mi caut de lucrul de mai departe. Admit că aș putea pe parcurs să revin înapoi – în partid, în dependență de conjunctură”.
De menționat că, Alexandru Botnari a fost ales primar al orașului Hîncești în urma turului II din 3 noiembrie curent.
Mihaela Conovali