Renato Usatîi, la Edineț: Toți primarii noștri vor fi sprijiniți și ajutați în continuare

Renato Usatîi, la Edineț: Toți primarii noștri vor fi sprijiniți și ajutați în continuare

Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a avut mai multe întâlniri cu locuitorii din raionul Edineț, unde i-a prezentat pe candidații din partea formațiunii la funcțiile de primar în orașele și satele acestui raion. El a fost întâlnit călduros de către localnici, iar cu această ocazie a fost organizat un concert, informează OFICIAL. 

„Noi luptăm pentru victorie în alegerile locale, pentru că ne propunem că schimbăm situația în toată țara. Destul cât politicienii au împărțit oamenii pe tabere, acoperindu-se ba cu Bruxellesul, ba cu Moscova. Forța noastră este în unitate și noi avem nevoie de un proiect național. Proiectul național al „Partidului Nostru” este Republica Moldova”, a declarat liderul PN la întâlnirea cu cetățenii în orașul Edineț.

El a subliniat că programul electoral al „Partidului Nostru” se bazează pe politica faptelor concrete și că partidul nu se va angaja în „concursul promisiunilor electorale”. „Sunt bucuros că mi-am adus aportul în dezvoltarea localităților din raionul Edineț prin alocarea a circa un milion de lei. Toți primarii noștri vor fi sprijiniți și ajutați în continuare”, a anunțat Renato Usatîi.

De menționat că, orașele care sunt conduse de primari din partea „Partidului Nostru” au primit, anual, din partea Fundației lui Renato Usatîi, câte 200 de mii de lei, iar satele – câte 100 de mii. Primarii și locuitorii au decis împreună în ce scopuri să cheltuiască acești bani.

„Partidul Nostru” a înaintat 12 candidați la funcția de primar în localități din raionul Edineț. În mun. Edineț, candidatul „Partidului Nostru” la funcția de primar este Roman Bordeniuc.

Renato Usatîi a vizitat și orașul Cupcini, satele Bleșteni, Terebna și Gordinești, unde i-a prezentat pe candidații PN la funcțiile de primar și consilieri în cadrul unor întâlniri cu cetățenii.

Cristina Pendea

Share