PSRM vrea o platformă ce va permite verificarea implementării legilor sociale
Fracțiunea socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) își dorește o platformă ce ar permite deputaților să efectueze controlul parlamentar în privința aplicării legilor sociale, informează OFICIAL.
În cadrul unui briefing de presă, deputatul Vladimir Mizdrenco a anunțat că își doresc un instrument concret ce va îmbunătăți starea lucrurilor și aplicarea inițiativelor.
„Pe parcursul ultimilor luni suntem martori la o mulțime de inițiative sociale, venite atât din partea Președintelui, cât și a PSRM, direct cu suport pentru cetățeni. Împreună cu colegii, am plămădit ideea să elaborăm o platformă care ne-ar permite să efectuăm controlul parlamentar anume în ceea ce ține de aplicarea acestor legi. Venim cu legi bune, dar trebuie să fim foarte atenți la aplicarea lor. Trebuie la nivel de raioane să elaborăm o platformă de discuții, care ne-ar permite să controlăm aplicarea acestor legi, ca anume aceste inițiative să ajungă la destinatar, la cetățeanul care are nevoie de aceste ajutoare. E vorba de o platformă la nivelul Administrației Publice Locale de nivelul I și II și anume cu aceste instituții, precum CNAM, Fondul regional de susținere a populației, direcțiile sociale raionale, să elaborăm această platformă și să discutăm cum noi putem verifica, îmbunătăți acest mecanism de implementare a legilor sociale”, a precizat el.
Potrivit lui, săptămâna viitoare este prima ședință programată în raionul Râșcani, drept proiect-pilot. „Să vedem ce va ieși din această chestiune. Va fi o ședință comună ca să vedem cum se aplică aceste legi”, a mai spus Mizdrenco.
Andriana Cheptine