PSDE: Mai mulţi colegi din teritoriu au fost abordaţi cu propunerea de a părăsi PSDE şi de a adera la alte proiecte politice

PSDE: Mai mulţi colegi din teritoriu au fost abordaţi cu propunerea de a părăsi PSDE şi de a adera la alte proiecte politice

Partidul Social Democrat European (PSDE) atenţionează opinia publică despre faptul că a devenit ţinta unei campanii, dirijate şi de forţe din interior, şi de forţe din exterior, scopul căreia este de a distruge formaţiunea, fiind folosite mai multe elemente caracteristice războiului hibrid, informează OFICIAL.

„Aceste forţe sunt deranjate de faptul că PSDE, fiind a treia formaţiune politică ca pondere în Republica Moldova (lucru confirmat şi de rezultatele alegerilor locale generale din luna noiembrie 2023), susţine parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea, respectivele forţe iau în calcul rolul pe care-l poate juca PSDE în alegerile prezidenţiale, în campania pentru referendum, dar şi în alegerile parlamentare şi depun de pe acum eforturi pentru a evita posibilele scenarii nefaste pentru ele”, se spune într-o declarație a formațiunii.

Potrivit acesteia, „în ultimul timp, mai mulţi colegi din teritoriu au fost abordaţi cu propunerea de a părăsi PSDE şi de a adera la alte proiecte politice”.

„Apreciem curajul colegilor care au refuzat ofertele respective şi au comunicat la timp conducerii partidului despre aceste tentative. Totodată, admitem că unii pot da curs propunerilor tentante care li se fac. Dacă acest lucru se va întâmpla, vom considera că procesul de purificare a partidului a intrat într-o nouă fază, la finalul căreia vom fi şi mai puternici, şi mai uniţi, şi mai integri, şi mai determinaţi să atingem scopurile pe care le avem.

PSDE îşi reafirmă şi pe această cale poziţia de principiu şi anume că, indiferent de loviturile aplicate partidului, nu vom devia de la obiectivele stabilite, pentru că ele reies direct din interesele Republicii Moldova, din interesele cetăţenilor”, se mai spune în declarație.

Share