Premierul: Vom investi în viitorul copiilor noștri, în corectitudine și onestitate și în calitate vieții

Premierul: Vom investi în viitorul copiilor noștri, în corectitudine și onestitate și în calitate vieții

Prim-ministrul Pavel Filip a prezentat astăzi, în ședința Parlamentului, raportul de activitate al Guvernului pentru anul 2017, dar și a enumerat câteva priorități, informează Oficial.

Pavel Filip a declarat că, în următoare perioadă, Guvernul va merge pe trei direcții – educația, justiția și infrastructura.

„Înțelegem că, astăzi calitatea studiilor este departe de cum trebuie să fie. Am preluat acest portofoliu cum multe deficiențe, avem nevoie de o nouă viziune în educație, pentru că schimbările minore numai funcționează. Întregul sistem trebuie regândit în ansamblu, în așa fel încât să genereze specialiști de top, aici acasă, competitivi, inclusiv în spațiul european. Lucrăm deja la elaborarea acestei viziuni care să schimbe modul în care educăm noile generații”, a precizat el.

Premierul a spus că, se concentrează, în același timp, și pe injustiția din țară. „Acest sistem s-a dovedit destul de dificil de reformat, au mai încercat și alții. Așa că am decis să le luăm pe rând, să mergem întâi cu un set de măsuri punctuale pe care le-am numit convențional „Mica reformă a justiției”, măsuri și proiecte care sunt lansate și urmează a fi implementate anul acesta. Vom face o evaluare a integrității judecătorilor, vom crea mecanisme mai eficiente de tragere la răspundere a acestora în cazul în care încalcă legea și vom face sistemul judiciar mai transparent prin dosare distribuite aleatoriu și ședințe de judecată înregistrate audio și video”, a punctat Premierul.

Pavel Filip a mai spus că se vor concentra pe lucrurile pe care oamenii  interacționează zilnic –  infrastructura. „Vrem ca cetățenii noștri care vin acasă, să meargă pe drumuri bune, europene și să se simtă în siguranță. Vom investi în viitorul copiilor noștri, în corectitudine și onestitate și în calitate vieții. Asta ne propunem pentru următorii ani. În același timp, vom continua să ne concentrăm eforturilor pentru asigurarea unui mediu de afaceri favorabil, prin grija față de oameni prin implementarea măsurilor, protecție socială și vom încerca să construim un sistem de sănătate modern. Știm ce trebuie de făcut și vom face cu muncă și dedicație”, a  conchis Premierul.

Doina Secrieru

Share