Premierul și Bașcanul vor însoți Președintele în vizita din Turcia

Premierul și Bașcanul vor însoți Președintele în vizita din Turcia

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut, astăzi, o întrevedere cu Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah și cu deputații în Parlamentul Republicii Moldova, reprezentanții autonomiei, Fiodor Gagauz, Aleksandr Suhodolski și Ivanna Koksаl, informează OFICIAL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cursul dialogului, a discutat situaţia din autonomia găgăuză și cea din ţară, precum și planurile pentru anul 2020.

„Am salutat faptul că grupul de lucru comun, componența căruia a fost actualizată recent, și-a reluat activitatea în Parlamentul Republicii Moldova în vederea armonizării actelor juridice ale autonomiei cu legislația națională. Am menționat că la invitația speakerului Adunării Populare a Găgăuziei, Vladimir Cîssa, voi participa la una din primele ședințe ale acestui organ legislativ, din anul viitor, în cadrul căreia vom analiza situația din regiune și problemele cu care se confruntă autonomia. În altă ordine de idei, am abordat detalii privind vizita oficială pe care o voi întreprinde în Republica Turcia, împreună cu premierul Ion Chicu și bașcanul Irina Vlah, în perioada 29-30 decembrie, la invitația Președintelui, Recep Tayyip Erdoğan. În cadrul acestei vizite voi prezida prima ședință a Consiliului de Cooperare Strategică la nivel înalt. De asemenea, este preconizată semnarea mai multor acorduri bilaterale interstatale”, a precizat Dodon.

Andriana Cheptine

Share