Marian Lupu nu a fost inclus pe lista PD la parlamentare. Candu: „Lista poate fi modificată”

Marian Lupu nu a fost inclus pe lista PD la parlamentare. Candu: „Lista poate fi modificată”

Vicepreședintele Partidului Democrat (PD), președintele fracțiunii parlamentare, Marian Lupu, nu se regăsește pe lista de partid a PD și nici pe cea de circumscripții. Dacă i se pregătește o funcție în alt domeniu sau despre probabilitatea de a ajunge, totuși, pe listele PD, a comunicat Președintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul unei ședințe, informează Oficial.

„Nu cunosc să se pregătească vreo funcție pentru domnul Marian Lupu. Știu că sunt discuții cu dumnealui mai multe privind implicarea lui și a activităților pe care le va desfășura dumnealui în continuare. Mai mult ca atât, dați-mi voie să speculez cum speculează alții: lista poate fi modificată până în 24 ianuarie. Listele, în general, pot fi modificate, ca și componență și ordine, până în 24 ianuarie”, a precizat Candu.

Totodată, el s-a referit la unele criterii de repartizare a candidaților pe listă.

„Închipuiți-vă că, eu mâine nu mai decid să merg în campania electorală, apare o lenevie și zic: gata, nu vreau să mă implic în campanie. Atunci, eu nu voi merita să fiu pe listă. Astfel, colegii din partid s-ar putea să decidă: Domnul Candu, poate te scoatem complet sau de pe locul 3 te mutăm pe locul 30”. Deci, mai sunt multe criterii, care pot fi modificate”, a conchis el.

Mihaela Conovali

Share