Lilian Carp – inclus în componența Biroului permanent al Parlamentului

Lilian Carp – inclus în componența Biroului permanent al Parlamentului

Componența nominală a Biroului permanent al Parlamentului a fost modificată. O hotărâre în acest sens a fost adoptată astăzi, în cadrul ședinței plenare a Legislativului.

Potrivit documentului, ex-deputatul Vladimir Bolea a fost exclus din componența Biroului permanent al Parlamentului, după ce Legislativul a luat act de cererea de demisie depusă de acesta. Totodată, deputatul din Fracțiunea parlamentară ”Partidul Acțiune și Solidaritate” Lilian Carp a fost inclus în componența Biroului permanent.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, la formarea Biroului permanent se ia în considerație reprezentarea proporțională a fracțiunilor. Din el fac parte, din oficiu, Preşedintele Parlamentului şi vicepreşedinţii. Componenţa numerică şi nominală a Biroului permanent se stabileşte prin hotărâre de Parlament, la propunerea fracţiunilor parlamentare.

Share