Potrivit documentului, deputatul din Fracțiunea ”Partidul Acțiune și Solidaritate” Alexandr Trubca a fost numit președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară. Totodată, Iurie Păsat va fi vicepreședintele Comisiei, iar Viorel Barda – secretarul. Comisia agricultură și industrie alimentară va mai avea un membru nou – deputatul din Fracțiunea ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Oleg Canațui.
Deputații au mai hotărât ca Roman Roșca să fie membrul Comisiei mediu și dezvoltare regională, iar Vasile Porțevschi – al Comisiei de control al finanțelor publice.
Comisiile permanente sunt organe de lucru ale Legislativului. Potrivit Regulamentului Parlamentului, acestea îi sunt subordonate, iar numărul comisiilor, denumirea, componența numerică și nominală se hotărăște de Legislativ, la propunerea Biroului permanent.