Liberal-democrații și-au lansat candidatul pentru alegerile din Hâncești

Liberal-democrații și-au lansat candidatul pentru alegerile din Hâncești

Candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) pentru circumscripția nr. 38, Hâncești, Anatolie Postolachi, s-a lansat în campania electorală în cadrul conferinței aleșilor locali liberal-democrați, care a avut loc ieri, transmite OFICIAL.

Anatolie Postolachi a declarat că se obligă să reprezinte cu demnitate în Parlament interesele oamenilor din circumscripția Hâncești și să fie, în egală măsură, în serviciul tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

„Mă oblig să promovez politici de modernizare a satelor și orașelor noastre. Mă oblig să pledez ferm pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Fiți siguri, îmi voi onora angajamentul cu determinare și curaj, pentru că sunt hânceștean, iar hânceștenii sunt oameni de caracter care se țin de cuvânt”, a menționat Anatolie Postolachi.

Mihaela Rotari

Share