Iată în ce condiții Alianța PLDM-PD se poate destrăma!

Iată în ce condiții Alianța PLDM-PD se poate destrăma!

Președinții Partidului Democrat din Moldova  și Partidului Liberal Democrat din Moldova au semnat Acordul de constituire a Alianței Politice pentru o Moldovă Europeană (APME), care a fost elaborat în corespundere cu cele mai bune practici europene, la 23 ianuarie 2014, în vederea coalizării forțelor politice și pentru asigurarea unei guvernări comune.

Acest acord implică mai multe capitol printre care și “echilibre și garanții în cadrul Alianței”. Acordul, dincolo de stabilirea cadrului politic de cooperare între componentele Alianței, este asumat și ca un angajament al acestora fată de cetățenii Republicii Moldova și fată de partenerii externi ai tarii. Încălcarea prevederilor Acordului implică din oficiu denunțarea acestuia și va conduce la asumarea răspunderii față de cetățenii și partenerii Republicii Moldova.

Astfel, potrivit acestui capitol: “Părțile semnatare se angajează să sprijine Guvernul Alianței, în condițiile și termenele prezentului Acord, până la expirarea mandatului deplin al Parlamentului de legislatura a XX și să nu participe sub nici o formă la declanșarea alegerilor anticipate, înțelegând că acest lucru este împotriva intereselor cetățenilor, dar și împotriva intereselor Republicii Moldova.

Semnatarii prezentului Acord se angajează să renunțe la atacuri politice reciproce și la alte manifestări (inclusiv atacuri la persoană și acuzații publice), capabile să destabilizeze situația politică din Republica Moldova. Alianța nu va admite numirea sau menținerea în funcții de răspundere a persoanelor condamnate pentru fapte de corupție. Dacă asemenea cazuri, confirmate prin decizii ale instanțelor de drept (hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești), se vor atesta pe parcursul guvernării comune, ele nu vor fi utilizate pentru a ataca politic partenerii, dar se vor lua în mod solidar măsuri aprobate de Consiliul Alianței pentru redresarea situației.

Membrii Alianței vor respecta regulile competiției politice corecte și identitatea ideologică a fiecăruia, dar, în același timp, vor aplica în mod disciplinat mecanismele de conlucrare în cadrul Alianței, stabilite prin prezentul Acord politic.

Membrii Alianței, semnatari ai prezentului Acord și reprezentanții mandatați ai acestora, inclusiv cei delegați în instituțiile statutului, nu vor întreprinde acțiuni sau se vor manifesta prin inacțiuni, ce ar aduce prejudicii de imagine Alianței.

Părțile semnatare ale prezentului Acord nu vor bloca, intenționat și cu rea-credință, luarea deciziilor în Alianță, ce ar putea avea ca efect periclitarea funcționalității Alianței sau a unor instituții de stat.

Membrii Alianței vor coordona reciproc opiniile exprimate public în privința celor mai importante probleme ale societății și legate de administrarea puterii de stat. În acest context, miniștrii și alți reprezentanți ai coaliției în autoritățile publice nu se vor expune prin luarea unor poziții publice contradictorii și critice față de deciziile adoptate de partenerii de Alianță, în alte domenii de activitate decât cele asumate.

Membrii Alianței, partide politice și fracțiuni parlamentare, nu vor iniția și nu vor accepta trecerea membrilor acestora de la un partid/fracțiune la alt partid/fracțiune, component al Alianței.

Membrii Alianței vor vota proiectele promovate de opoziția parlamentară doar în cazurile în care acestea aduc o valoare importantă pentru societate și Consiliul Alianței decide susținerea lor. Acest angajament este asumat de fiecare deputat semnatar al Acordului de constituire a Alianței, iar scopul lui este de a preveni apariția de tensiuni pe interiorul APME.

Membrii Alianței nu vor înainta si nu vor vota, fără aprobarea prealabilă la Consiliul Alianței, proiectele de Legi si Hotărâri de Parlament și de Guvern, privind demiterea sau limitarea de competență a unui membru al Alianței in structurile de stat”, se menționează în document.

Acordul de constituire a APME a intrat în vigoare la 23 ianuarie curent, în ziua semnării. Acordul este semnat de liderii partidelor fondatoare ale Alianței, toți deputații reprezentanți ai acestora, confirmând prin acest fapt asumarea unei responsabilități personale pentru crearea și funcționarea eficientă a Alianței.

Maria Roșca

 

Share