Gest de binefacere de ziua sa de naștere. Igor Dodon în vizită la o familie numeroasă

Gest de binefacere de ziua sa de naștere. Igor Dodon în vizită la o familie numeroasă

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon susține că, împreună cu soția și feciorii săi a decis să facă un gest de binefacere familiei Zaharia din localitatea Rîșcova, raionul Criuleni.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, împreună au mers în vizită la această familie care cresc în condiții grele, 9 copii cu vîrsta între 3 și 19 ani.

„Casa în care locuiesc este în stare deplorabilă, iar în timpul iernii, toată familia locuiește într-o singură camerä și se încălzesc la o sobă improvizată. În pofida acestor dificultăți, copiii sunt îngrijiți și educați. Pentru a le ușura un pic din greutățile cotidiene pe care le au, le-am oferit mai multe cadouri, printre care: aragaz, frigider, televizor, lenjerie de pat, haine, ghiozdane cu rechizite școlare, produse alimentare ș.a. Totodată Nicușor, feciorul cel mic al meu, le-a adus din jucăriile sale, feciorul mijlociu, Bogdan, le-a dăruit laptopul său, iar cel mare, Vlad – o minge de fotbal. De asemenea, am decis ca pînă la sărbătorile de Paște, cu suportul Fundației de Binefacere ”Din Suflet”, le vom procura o locuință. Faptele bune continuă!”, a precizat șeful statului.

De menționat că, Președintele Dodon își sărbătorește astăzi ziua de naștere.

Andriana Cheptine

Share