(INTERVIU) Vitalie Pârlog: SIS trebuie să devină un serviciu de intelligence modern

(INTERVIU) Vitalie Pârlog: SIS trebuie să devină un serviciu de intelligence modern

Interviu cu ex-ministrul Justiţiei, Vitalie Pârlog, preşedintele Comisiei de control a fişierelor a INTERPOL, Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova

Dle Pârlog, în a doua jumătate a anului 2017 aţi devenit preşedinte al Comisiei de control a fişierelor a INTERPOL. V-aţi acomodat deja în noua funcţie?

Nu cred că „acomodare” e termenul corect. Pentru că asta te duce cu gândul la o anumită relaxare. Or, această funcţie presupune o mare responsabilitate, care nu poate avea nimic în comun cu relaxarea.

Am reuşit deja să intru în ritmul pe care-l presupune mandatul pe care îl deţin. Împreună cu colegii şi cu secretariatul Comisiei, depunem toate eforturile pentru a genera maximă eficienţă.

Aţi putea deschide parantezele referitor la cum aţi ajuns în această funcţie?

În realitate, nu este nimic senzaţional cu referire la modul în care am ajuns să deţin această funcţie. Eu am avut o activitate anterioară la nivel internaţional, şi aici mă refer în primul rând la activitatea mea la CtEDO. În plus, de când m-am retras în sectorul privat, multe dintre activităţile mele s-au axat pe partea internaţională. Cred că toată această experienţă m-a recomandat.

În context, aş vrea să menţionez că până a ajunge aici, am trecut printr-o procedură riguroasă de selecţie la nivelul INTERPOL, care a presupus interviuri, evaluări, exerciţiul de conformitate în cadrul Comitetului executiv al INTERPOL. În ultimă instanţă, a fost votul propriu-zis în cadrul Asambleii Generale a INTERPOL. Mă refer la votul privind calitatea mea de membru al Comisiei.

A fost o cale lungă şi, trebuie să recunosc, am fost plăcut surprins că anume eu, dintre toţi candidaţii, am obţinut cele mai multe voturi. Consider, că şi pentru imaginea RM e bine, deoarece în premieră absolută un reprezentant al ţării noastre ajunge în această funcţie.

Dar dacă e să ne referim la funcţia Dvs. de Preşedinte al acestei Comisii? Aţi avut şi contracandidaţi? Cum a fost procesul propriu-zis?

Aici e vorba deja nu de votul Asambleii, ci de cel al membrilor Comisiei. Dacă doriţi, a fost un vot de încredere din partea colegilor mei. Pentru a fi ales, Preşedintele Comisiei trebuie să întrunească minimum 5 voturi din 7 ale membrilor Comisiei, procedura de vot fiind secretă. Am reuşit să întrunesc aceste cinci voturi. Nu am fost singurul candidat, însă alte detalii nu pot să vă dau.

Nu chiar atât de demult eraţi parte a unei echipe politice…

De fapt, chiar dacă am candidat la funcţia de deputat pe lista unui partid politic la precedentele alegeri, demult m-am distanţat de politică. Cam de aproape trei ani. După ce am acces în această funcţie, evident că orice contact al meu cu activitatea de partid, chiar şi cu caracter pur formal, a fost exclus.

În 2017 aţi refuzat şi la mandatul de deputat în Parlamentul RM…

Aceasta confirmă cele spuse de mine mai sus. Nu am careva contacte cu politica şi nici nu mă interesează.

Dar, Dle Pârlog, în contextul funcţiei deţinute la INTERPOL, am auzit şi unele acuzaţii în adresa Dvs. că aţi favoriza un anumit actor politic din Moldova…

Astfel de afirmaţii poate face doar cineva care nu mă cunoaşte, nu cunoaşte principiile mele de viaţă şi nici nu cunoaşte specificul activităţii INTERPOL. Înţeleg tentaţia unora de a mă lega de o anume tabără politică, de careva politician etc. Dar vă asigur, nimic real la baza unor astfel de afirmaţii nu există. Mai mult decât atât, în cadrul INTERPOL sunt reguli stricte, pe care le urmează cei care ajung în astfel de funcţii. De aceea, profit de ocazie şi vin cu un apel către persoanele care şi-ar dori să mă vadă eventual implicat în jocuri politice sau urmăresc anumite interese personale sau de grup: Nu încercaţi să mă atrageţi în niciun fel de jocuri şi reglări de conturi, căci nu veţi reuşi! Eu am un mandat clar şi principii de viaţă la fel de clare, de la care nu voi devia niciodată! Mai mult decât atât, în calitatea mea de Preşedinte al acestei Comisii, nu mă voi lăsa antrenat în alte polemici, decât cele ce reies din mandatul pe care îl îndeplinesc.

Voi insista: am auzit o informaţie precum că Dvs. aţi fost înlăturat de la examinarea unor cazuri cu referire la persoane din Moldova anume dat fiind existenţa unor suspiciuni de acest gen.

Astfel de informaţii nu corespund realităţii. Presupun că au fost inventate şi lansate în spaţiul public de către cei ce şi-ar dori să fiu asociat cu anumite persoane sau echipe politice. Dar, trăim în secolul XXI, când orice informaţie poate fi verificată. Dacă vor mai apărea astfel de informaţii, vă îndemn şi pe dvs. şi pe colegii dvs. de breaslă, să nu vă lăsaţi manipulaţi, ci riguros să verificaţi informaţia. Atunci vă veţi convinge că ea nu corespunde realităţii şi veţi putea face anumite concluzii, inclusiv despre acei ce plasează informaţiile respective în spaţiul public.

Potrivit regulilor de funcţionare ale Comisiei pe care o conduc, un membru al acestei Comisii nu poate sub nicio formă să participe la examinarea unui dosar, dacă el este resortisant al ţării care e sursa de date în dosarul contestat de către  reclamant. În lumina celor spuse, cred că totul e clar cu aceste informaţii şi alte comentarii sunt de prisos.

Spre finele anului, aţi fost numit de către Parlament în funcţia de Director al Serviciului de Informaţii şi Securitate. Ce înseamnă această funcţie pentru Dvs.?

O responsabilitate enormă, pentru că SIS are în administrare unul din cele mai importante domenii – securitatea statului. În plus, traversăm o perioadă marcată de transformări profunde şi SIS trebuie să aibă capacitatea nu doar să ţină pasul cu aceste transformări, ci şi să implementeze inovaţiile relevante pentru a-şi spori eficienţa. Nu în ultimul rând, aş vrea să mă refer şi la provocarea ce stă în faţa SIS de a deveni un serviciu de intelligence modern. În această direcţie s-au întreprins deja paşi hotărâţi, dar multe urmează încă de făcut în continuare.

Aveţi un principiu de care vă veţi conduce în noua funcţie?

Principiul poate fi doar unul: SIS – în serviciul Republicii Moldova, a cetăţenilor ţării.

Almanah Politic 2017

Share