Fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” va boicota și ședința de astăzi a Legislativului

Fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” va boicota și ședința de astăzi a Legislativului

După ce a boicotat ședința de săptămâna trecută, fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” va boicota și ședința de astăzi a Legislativului. Anunțul a fost făcut de președintele fracțiunii, deputatul Ilan Șor, care a precizat că motivul boicotului este că Parlamentul, dar și Republica Moldova, în general, sunt capturate de către un grup care are scopul „să distrugă țara și pe cetățenii ei”, informează OFICIAL. 

Potrivit spuselor sale, deputații formațiunii sale vor prezenta, începând cu ora 15:00, în fața Parlamentului, un raport al proiectelor de lege pe care le-au elaborat, care au fost propuse spre aprobare, dar care au fost respinse de către majoritatea parlamentară a PAS.

„În mod normal, ședințele Parlamentului trebuie să se desfășoare cu scopul de a rezolva problemele cetățenilor. Cele din prezent s-au transformat, însă, în ședințe de a acordare a ajutorului pentru PAS și a liderilor acestei formațiuni. Altceva nimic nu-i interesează. Totuși, începând, cu ora 15:00, când începe ședința Parlamentului, deputații Partidului „ȘOR” vor fi în fața legislativului, pentru a prezenta un raport al proiectelor de lege pe care le-am elaborat, care au fost propuse spre aprobare, dar care au fost respinse de către regimul PAS”, a declarat Ilan Șor, într-o înregistrare pe pagina sa de Facebook.

Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” a reiterat că Moldova are nevoie cât mai curând de o guvernare care se gândește la binele cetățenilor.

„Începând cu ora 15:00, veți auzi care este ordinea de zi a deputaților Partidului „ȘOR”, care luptă cu adevărat pentru rezolvarea problemelor oamenilor. Vă asigur că toate proiectele pe care le-am elaborat vor fi puse în aplicare, imediat ce actuala guvernare își va da demisia și vor fi organizate alegeri parlamentare anticipate. În Parlament trebuie să vină oameni care să reprezinte interesele poporului, să-i iubească pe cetățeni și să înțeleagă că această instituție este ca o companie care oferă servicii și îi deservește pe oameni, nu îi stoarce de bani. Abia atunci, cetățenii țării noastre vor trăi bine. De aceea, suntem obligați să-i forțăm să plece cât mai repede”, a conchis politicianul.

Partidul „ȘOR” a mai anunțat că, tot la ora 15:00, în „Orășelul Schimbării”, amenajat în fața Parlamentului, va avea loc o nouă manifestație a oamenilor nemulțumiți de actuala guvernare, care protestează în regim non-stop.

Share