Al doilea Consiliu Strategic privind Dialogul de Politici – Together4Home Affairs, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Ambasadei SUA în RM
Astăzi, 22 septembrie, are loc a doua sesiune a Consiliului privind dialogul de politici strategice – Together4Home Affairs, organizat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, cu sprijinul Ambasadei SUA în RM.
La eveniment participă Ana Revenco (Ministrul afacerilor interne), E.S. Kent D. Logsdon (Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii), E.S. Jānis Mažeiks (Șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova), șefii misiunilor diplomatice acreditați în Republica Moldova, reprezentanți ai cabinetului de miniștri, precum și parteneri internaționali de dezvoltare a sectorului afacerilor interne.
Subiectele de discuție se vor focusa pe răspunsul multi- dimensional al MAI la schimbările contextuale pe parcursul ultimelor 6 luni și instrumentele noi care vor fi utilizate în contextul noilor provocări.
„În cele 6 luni de când am deschis dialogul strategic, ministerul afacerilor interne a reușit să-și îndeplinească toate obligațiile pe care și le-a asumat la primul Consiliu TOGETHER4HOME AFFAIRS, pe 29 martie. Misiunea strategică a MAI de a deveni producător de securitate pentru întreaga Europă și factor de stabilitate în regiune a fost îndeplinită cu succes. La Chișinău a fost creat deja HUB-ul de securitate, mecanism aprobat de toți miniștri afacerilor interne din țările membre UE. A fost finalizat conceptul pentru Punctul Focal Național Pentru Arme de Foc, iar în curând, cu sprijinul partenerilor de încredere, vom operaționaliza Registrul Național al Armelor de Foc. Văzând care sunt provocările și amenințările aduse de războiul la hotar, cărora a trebuit să le ține piept, am reușit să gândim concepte, instrumente, programe și mecanisme de răspuns la agresiuni care nu existau înainte. Le mulțumim partenerilor strategici internaționali care au inițiat platforme de sprijin pentru noi. Muncim împreună pentru afaceri interne și pentru a spori siguranța pentru cetățeni și persoanele care se află în țară.” a menționat ministrul afacerilor interne.
„Guvernul SUA este onorat să fie prezent aici la această reuniune pentru afacerile interne. Toți noi am sperat că acest război injust provocat în Ucraina va lua sfârșit, dar vedem că realitatea este de fapt alta. Conștientizăm cât de important este să muncim împreună pentru a sprijini și susține Republica Moldova și MAI. Partenerii externi de dezvoltare trebuie să lucreze împreună pentru a asigura continuitatea eforturilor comune pe platformele de sprijin în domeniul securității create. În același timp, SUA rămân angajate în a sprijini parcursul Republicii Moldova în parcursul european.” a menționat ambasadorul Statelor Unite ale Americii.
„Avem plăcerea să participăm astăzi la această reuniune, orientându-ne spre 3 direcții prioritare de lucru. În primul rând, este important să analizăm planurile de dezvoltare pe care urmează să le creeze ministerul și instrumentele utilizate în asigurarea securității în țară. De asemenea, este vorba despre situația în regiune în contextul parcursului European, pentru că războiul care are loc în Ucraina afectează Republica Moldova și regiunea de frontieră. UE a oferit un suport substanțial Republicii Moldova orientat spre diferite aspect (sprijin la hotarele țării, sprijin în lupta cu crimele cibernetice, lucrul cu refugiații). În contextul amenințărilor de securitate, la Chișinău a fost creat HUB-ul prin care se va face schimbul de informații între instituțiile specializate ale statelor membre UE. Și nu în ultimul rând, astăzi ne-am reunit aici să discutăm despre Republica Moldova împreună cu partenerii săi internaționali de dezvoltare și modul în care aceștia pot contribui la sporirea securității.”, a menționat șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Consiliul pentru Dialogul Politicii Strategice – Together4Home Affairs construiește piloni de sprijin pentru domeniul afacerilor interne, pentru a susține activitățile desfășurate în dezvoltarea durabilă a țării și implementarea conceptului cu centură de securitate extinsă a Uniunii Europene, care să includă și Republica Moldova.
De la prima ședință a Consiliului, care a avut pe 29 martie 2022, Ministerul Afacerilor Interne a creat un nou model pentru operațiuni, adaptate atât pentru acțiuni continue, care se desfășoară la frontieră cu războiul, cât și pentru gestionarea crizelor multiple.
Mai mult, Ministerul a implementat cadre strategice, prin dezvoltarea a noi mecanisme, precum: chestionarul completat de aderare a Republicii Moldova la UE; două întâlniri ale Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova (Berlin, București); strategia de dezvoltare a afacerilor interne pentru perioada 2022-2030, cu obiectivele și prioritățile fundamentale ale celor șase programe strategice; centrul de sprijin al UE pentru securitatea internă și managementul frontierelor în Moldova; foaia de parcurs a Ministerului Afacerilor Interne.