Doi bărbați vindeau heroină. Oamenii legii au găsit droguri de circa 300 mii lei

Doi bărbați vindeau heroină. Oamenii legii au găsit droguri de circa 300 mii lei

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, au reținut doi bărbați, bănuiți de vânzarea heroinei.

Urmare a monitorizării activității ilegale a bănuiților, timp de trei luni, unul din ei a fost reținut în flagrant, în timp ce vindea un plic cu heroină, iar al doilea a fost reținut urmare a perchezițiilor. În total, oamenii legii au ridicat de la cei doi heroină care pe piața neagră valorează aproximativ 300.000 lei.

Bănuiții au vârsta de 24 și, respectiv, 40 de ani, iar în privința celui din urmă anterior a fost trimis în judecată un dosar penal privind păstrarea de droguri. Urmează ca procurorii PCCOCS să formuleze învinuirile împotriva acestora și să depună demersuri la Judecătoria Chișinău pentru aplicarea arestului preventiv, timp în care cei doi se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Share