Exit-poll – în capitală, în ziua turului II al alegerilor locale. Iată cum va fi efectuat!

Exit-poll – în capitală, în ziua turului II al alegerilor locale. Iată cum va fi efectuat!

Compania de consultanță politică Poliexpert, Institutul de Marketing și Sondaje „IMAS” și Fondul Opiniei Publice (FOP) vor organiza, în data de 3 noiembrie 2019, când va avea turul II al alegerilor locale generale, un exit-poll în orașul Chișinău, transmite OFICIAL.

Potrivit directorului Poliexpert, Igor Volnițchi, acest exit-poll este primul după o pauză de 8 ani.

Andrei Luchian, președintele Fondului Opiniei Publice, a menționat că exit-poll-ul va fi realizat în 67 de secții de vot din Capitală.

„Avem deciziile și actele necesare pentru a purcede la unul dintre cele mai complexe exerciții ale unei companii sociologice. FOP cu IMAS vor realiza acest exit-poll. Pentru realizarea acestui exercițiu am implicat tot staff-ul fiecărei companii. Secțiile de vot, 67 la număr din Capitală, au fost selectate în baza unui proces riguros. Pe parcursul zilei de 3 noiembrie, operatorii vor fi în cadrul secțiilor de votare și la ieșire vor intervieva N persoane, care vor ieși din secția de vot și vor accepta să participe la sondaj. Exercițiul se va realiza pe tot parcursul zilei, de la ora 07:00 la 21:00. Colectarea se va face pe suport electronic, pe tablete. Datele vor fi transmise online pe server, unde nu au acces decât 2 persoane autorizate. Colectarea datelor va fi realizată de operatorii acreditați de CEC. Toată lumea care va participa la colectarea datelor trec printr-un proces de instruire”, a spus Andrei Luchian.

Doru Petruți, directorul IMAS, a spus că ultimul exit-poll nu a avut succes în Republica Moldova din motiv că a fost realizat de o companie străină. „Înțeleg că multă lume dorește ca instrumentul acesta să funcționeze în R. Moldova. Avem nevoie de cât mai multe persoane să fie deschise și să participe la acest sondaj. Dacă lucrul acesta va exista atunci probabilitatea ca estimarea să fie aproape de rezultatele finale va crește exponențial”, a spus Doru Petruți.

Autorii se așteaptă ca să fie completate 7-8 mii de chestionare.

Cristina Parfeni

Share