
Reprezentantele Curții de Conturi au participat la Seminarul de consolidare a capacităților EUROSAI
În perioada 14–15 octombrie 2025, reprezentantele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), Violeta Balan, șefă a Direcției relații externe, integrare europeană și comunicare (DREIEC), și Lorina Țurcanu, consultantă principală, au participat la prima ediție a Seminarului de consolidare a capacităților EUROSAI, desfășurat la Varșovia, Republica Polonia.
Evenimentul a fost organizat de Curtea de Conturi a Poloniei (Najwyższa Izba Kontroli – NIK) și Oficiul Național de Audit al Suediei (Riksrevisionen), în calitate de co-lideri ai Obiectivului Strategic 2 din Planul Strategic EUROSAI 2024–2030, dedicat consolidării capacităților și schimbului de experiență între Instituțiile Supreme de Audit (ISA) membre ale EUROSAI.
Seminarul a reunit profesioniști în domeniul comunicării din cadrul ISA, scopul principal fiind identificarea bunelor practici în comunicarea instituțională, promovarea limbajului clar în rapoartele de audit și dezvoltarea competențelor în utilizarea instrumentelor digitale și a rețelelor sociale pentru o comunicare mai eficientă cu publicul și părțile interesate.
Pe parcursul sesiunilor tematice, participanții au abordat subiecte de actualitate precum:
- Implementarea elementelor de comunicare în standardul ISSAI 140 actualizat și gestionarea calității în activitatea de audit;
- Utilizarea limbajului clar ca instrument de sporire a înțelegerii și impactului rapoartelor de audit;
- Abordarea și utilizarea rețelelor de socializare în activitatea instituțiilor supreme de audit, inclusiv schimbul de experiență privind bunele practici și provocările întâlnite.
Lucrările seminarului au inclus ateliere interactive, discuții de grup și prezentarea unor exemple concrete de bune practici din statele membre EUROSAI. În debutul evenimentului, participanții au fost salutați de președintele NIK, Mariusz Haładyj.
Participarea reprezentantelor Curții de Conturi a Republicii Moldova la acest seminar a oferit o oportunitate valoroasă de consolidare a capacităților instituționale în domeniul comunicării, de preluare a celor mai bune practici europene și de extindere a cooperării în cadrul rețelei EUROSAI. Totodată, evenimentul a contribuit la identificarea unor noi direcții de dezvoltare a competențelor profesionale în domeniu publice și transparenței activității de audit public extern.