Ex-vicepremierul Brega cere Guvernului să revadă componența unor ministere: „Să nu vă lăsați provocați de acea „reformă””

Ex-vicepremierul Brega cere Guvernului să revadă componența unor ministere: „Să nu vă lăsați provocați de acea „reformă””

Fostul vicepremier pentru probleme sociale, Gheorghe Brega, vine cu o solicitare către Guvern, transmite OFICIAL.

Gheorghe Brega se referă la reforma Guvernului, implementată de fostul Guvern Filip.

„În 2016, când Plahotniuc a înțeles că nu-și poate face toate mendrele cu noi la guvernare (PL) și am devenit incomozi pentru el, a inițiat așa-zisa „reformă” la nivel central. Eu personal am fost preîntâmpinat de Plahotniuc, că dacă o să continui să-i blochez proiectele dubioase voi avea probleme.
Și, ca să vezi, s-au desființat tocmai ministerele conduse de reprezentanții PL (Min. Educației, Min. Mediului, Min. Transportului și funcția de Vice prim-ministru pe sociale), scopul fiind să economisească banii publici. De ochii lumii s-au comasat și două ministere conduse de PD. La prima vedere pare că s-au economisit salariile a patru miniștri, ce reprezintă aproximativ 40 000 lei lunar”, scrie Gheorghe Brega, pe o rețea de socializare.

Potrivit fostului vicepremier, în realitate, nu s-a economisit nimic.

„Dimpotrivă s-a cheltuit mai mult, pentru că toate structurile ministerelor au fost păstrate, unele chiar și majorate și totodată mărite și salariile celor de la conducere (în special de la cancelaria guvernului). U.E. a solicitat o reformă teritorial-administrativă, unde anual se pierd milioane de lei. El nu a dorit să o facă, pentru că pierdea influența în teritoriu și ar fi fost mult mai greu de furat. Și această „reformă” a început-o la momentul când a avut majoritatea Parlamentară. Se vorbește că pe unii deputați i-a cumpărat, pe alții i-a șantajat și așa și-a făcut mașina de vot.

În rezultat s-au comasat:
– Min. Mediului cu Min. Agriculturii. Doua ministere, care sunt incompatibile, antagoniste;
– Min. Sănătății și Min. Muncii și Protecției Sociale. Au transformat doua mlaștini mai mici în una mare fără fund, două ministere cu milioane de probleme, finanțate prost. Astfel, nu au să iasă din impas niciodată. Lui nu i-a păsat niciodată de sănătatea cetățenilor nici de starea lor socială.
– Min. Educației, Tineretului, Sportului și Cercetării au comasat cu Min. Culturii. Au comasat doua ministere cu mii de probleme si finanțate cu rămășițe de la buget.

Ambițiile lui personale le-a pus mai presus decât educația, cultura, tineretul.

U.E. a solicitat să nu se facă o astfel de reformă, în special cu privire la comasarea Min. Mediului și Min. Agriculturii”, menționează Gheorghe Brega.

În acest fel, fostul vicepremier a făcut o adresare către Guvern. „Mă adresez guvernului, să nu vă lăsați provocați de acea „reformă” și să dispersați aceste ministere. O să pierdeți câteva sute de mii lei pentru trei miniștri, în schimb o să aveți un randament mai mare din activitatea miniștrilor pe domenii și veți ieși mai ușor din aceste mlaștini. Este solicitarea mea, deoarece cunosc aceste domenii din interior și totodată cunosc foarte bine de ce la comanda lui Plahotniuc au fost făcute aceste „reforme”, chiar de la cei, care au îndeplinit aceste ordine”, mai scrie Gheorghe Brega.

Cristina Parfeni

Share