Echipa de consilieri ai președintelui, Igor Dodon (foto)
Astăzi, Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova a prezentat, în cadrul unui briefing, consilierii Președintelui, potrivit unui comunicat de presă.
Președintele țării a declarat că a semnat cîteva decrete cu privire la structura consilierilor, care astăzi intră în vigoare: ”Am semnat un decret prin care au fost schimbate unele denumiri ale consilierilor, spre exemplu, Consilier în domeniul politic va fi și purtător de cuvînt, Consilier în domeniul educației, culturii și cercetării, consilierul în domeniul politicii externe va fi doar în acest domeniu și am adăugat un Consilier în domeniul relațiilor cu diaspora.”
Echipa Consilierilor Președintelui RM este constituită din următoarele persoane:
Ruslan Flocea – Secretar General al Aparatului Președintelui
Ion Ceban – Consilier în domeniul politic și purtător de cuvînt
Maxim Lebedinschi – Consilier în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, reprezentant al preşedintelui Republicii Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul;
Elena Gorelova – Consilier în domeniul economic;
Corneliu Popovici – Consilier în domeniul educației, culturii și cercetării;
Ion Perju – Consilier în domeniul agroindustrial şi al administraţiei publice;
Vasile Șova – Consilier în domeniul reintegrării;
Andrei Neguța – Consilier în domeniul politicii externe;
Totodată, Igor Dodon a menționat că diaspora trebuie să fie reprezentată în echipa președintelui și a făcut un apel către reprezentanții diasporei: ”Cine este disponibil să activeze în echipa președintelui, din cei care acum se află în diasporă, vă invit să transmiteți CV-urile pentru a avea posibilitatea de a activa în echipa prezidențială”, a declarat Igor Dodon.
În finalul briefingului Igor Dodon a anunțat că pe parcursul săptămînii curente vor fi organizate mai multe ședințe cu Guvernul și alte instituții subordonate în cadrul cărora vor fi examinate diverse subiecte cu caracter social și economic de importanță majoră pentru stat.
Mihaela Rotari