Ministra Monica Babuc a primit oaspeți din Federația Rusă (foto)

Ministra Monica Babuc a primit oaspeți din Federația Rusă (foto)

Ministrul Culturii Monica Babuc s-a întâlnit vineri, 23 decembrie, cu Svetlana Uciaikina, ministrul Culturii din regiunea Sverdlovsk, Federația Rusă, în cadrul căreia părțile au discutat posibilitatea inițierii unor acțiuni de colaborare bilaterală în domeniul culturii.   

Potrivit unui comunicat de presă, oficialii și-au manifestat interesul în promovarea schimbului de informaţii referitor la desfăşurarea acțiunilor și proiectelor culturale comune, precum expoziţii de artă plastică şi artizanat, evenimente culturale de importanţă internaţională, dar şi facilitarea participării reciproce a artiștilor și colectivelor artistice la aceste manifestări.

În debutul întrevederii, ministrul Culturii Monica Babuc a vorbit despre bogăția valorilor și tradițiilor naționale care sunt apreciate în lume, notând, în context, cea mai recentă realizare privind înscrierea în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității a tehnicilor tradiționale de realizare a scoarței – dosar comun Republica Moldova și România. Oficialul a remarcat importanța schimburilor culturale ale celor mai valoroși artiști și prezența acestora în cadrul evenimentelor culturale internaționale organizate de Ministerul Culturii, precum Festivalul Internațional de Muzică “Mărțișor” și Festivalul Internațional de Operă și Balet “Maria Bieșu”.

La rândul său, Svetlana Uciaikina, ministrul Culturii din regiunea Sverdlovsk, a trecut în revistă activitatea numeroaselor instituții culturale ale regiunii, expunându-se asupra proiectelor culturale locale, la care consideră binevenită prezența artiștilor și colectivelor artistice din Moldova. Demnitarul rus și-a arătat deschiderea plenară pentru desfășurarea proiectelor culturale comune, venind cu propunerea desfășurării reciproce a  Zilelor Culturii.

Pe durata discuțiilor, părțile și-au manifestat interesul de a promova artiștii și colectivele artistice și a aduce cele mai notorii nume în fața publicului admirator. De asemenea, a fost stipulată necesitatea semnării unui acord de colaborare bilaterală în domeniul culturii.

Maria Roșca
Share