Durleșteanu: Pe scena politică, ca și pe scena Haute couture, există trenduri de sezon

Durleșteanu: Pe scena politică, ca și pe scena Haute couture, există trenduri de sezon

Mariana Durleșteanu, cap de listă a Partidului Legii și Dreptății (PLD) la alegerile din 11 iulie curent, a spus că pentru partid și pentru ea a fost o lecție severă, informează OFICIAL.

„Ziua de 11 iulie a fost similară unui examen de bacalaureat pentru multe formațiuni politice din țară.  În pofida rezultatelor scrutinului parlamentar, totuși, niciuna dintre ele nu a picat BAC-ul. Asta pentru că în spatele fiecărui vot este un cetățean, un vis, o speranță. Lupta politică deduce învingători pentru o anumită durată, pentru un mandat, în cel mai bun caz, iar speranțele noastre nu se numără în mandate și nu au limită în timp. Pe scena politică, ca și pe scena Haute couture, există trenduri de sezon. Asta s-a produs, noaptea trecută, în Republica Moldova.

Felicit învingătorii incontestabili ai acestei competiții, amintindu-le, totodată, că puterea poate fi cucerită ușor, pe val de emoții și decepții, dar mai dificil este să o menții. Important este ca acțiunile întreprinse de succesorii actualilor guvernanți, să genereze bunăstare cetățenilor, nu doar unor grupuri înguste – de orice sorginte social-politică ar fi acestea”, a declarat Durleșteanu.

Totodată, ea a dat de înțeles că la viitorul scrutin electoral vor avea o prestație mai bună. „Pentru mine personal, pentru partidul care mi-a oferit platforma pentru lupta politică în acest scrutin a fost o lecție severă, dar care nu ne/mă determină, în niciun caz să capitulăm. Iar cine însușește prima lecție, are motiv să ia notă maximală la următoarea”, a subliniat politician.

Fosta ministră a mulțumit tuturor celor care au votat PLD.

„Vom urmări și analiza constructiv și critic acțiunile noii guvernări, vom interveni de fiecare dată când vom sezisa erori, devieri și trădări”, a conchis ea.

Precizăm că, potrivit rezultatelor preliminare, PLD a obținut 0.10% sau 1447 voturi.

Cristina Gurez

Share