Declarația unui lider de partid: Marea mea dorință e să reușesc să plec din funcția de președinte cu o conștiință împăcată

Declarația unui lider de partid: Marea mea dorință e să reușesc să plec din funcția de președinte cu o conștiință împăcată

Liderul Partidului Național Liberal (PNL), Vitalia Pavlicenco, în cadrul unei postări pe blog, a efectuat un bilanț al acțiunilor realizate, informează Oficial. 

„După 50 de ani cred că nu mai e o mare bucurie nicio aniversare, iar după 65 – nici atât. Acum, în plan politic, marea mea dorință e să reușesc să plec din funcția de președinte al PNL cu o conștiință împăcată că cel care va fi la cârma PNL.md după mine va face lucrurile cu mult mai bine decât le-am făcut eu. În prezent, în paralel cu alte activități, soțul și cu mine exercităm activ funcția de bunici: creștem trei nepoțele, una fiind elevă și gemenele mergând în grupa mică la grădiniță. Despre activitatea lor – foarte intensă – voi scrie cu o altă ocazie”, a precizat ea.

Prin urmare, Pavlicenco a comunicat și alte detalii în acest sens. „De asemenea, pregătesc și voi publica foarte curând și un nomenclator al realizărilor PNL.md. Totul ce postez poate fi completat, pentru că nu poți cuprinde toate aspectele activității pe durata unei vieți de om sau a activității, timp de 12 ani, deja, a unui partid… Totul este relativ… Dar nici să uităm multe lucruri nu este bine. Și ca persoană-cetățean, și ca deputat, și ca președinte al Partidului Național Liberal, am luptat mereu pentru democrație, justiție și libertatea de exprimare. Desigur, am avut și de suferit pentru aceasta…”, a conchis ea.

Mihaela Rotari 

Share