Anatolie Nosatîi și Nicu Popescu vor participa la Reuniunea trilaterală la nivelul miniștrilor afacerilor externe și miniștrilor apărării din România

Anatolie Nosatîi și Nicu Popescu vor participa la Reuniunea trilaterală la nivelul miniștrilor afacerilor externe și miniștrilor apărării din România

Ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, alături de ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova Nicu Popescu, va participa la Reuniunea trilaterală la nivelul miniștrilor afacerilor externe și miniștrilor apărării din România, Moldova și Ucraina, axată pe teme de securitate regională, care se va desfășura la București, în perioada 12 —13 aprilie curent.

Tot la București, ministrul Nosatîi va participa la Conferința privind Securitatea la Marea Neagră, ca parte a Platformei Internaționale Crimeea.

La Conferință vor fi prezenți miniștrii de externe și miniștrii apărării, șefii instituțiilor internaționale, oficiali guvernamentali și experți independenți ai mai multor state, reprezentând participanții la Platforma Internațională Crimeea.

Conform agendei, miercuri, 12 aprilie, va avea loc o întâlnire bilaterală dintre delegația Ministerului Apărării al Republicii Moldova și cea a Ministerului Apărării Naționale al României.
Iar pe data de 13 aprilie, începând cu ora 15:10, miniștrii de externe și cei ai apărării vor susține o conferință de presă comună.

Share