Alexandru Oleinic: Pe piaţa produselor petroliere trebuie să pornim de la interesul cetăţeanului
Situația pe piața petrolieră din Republica Moldova este în continuare incertă, iar principalul „prizonier” al acestei stări de lucruri rămâne a fi consumatorul. Companiile petroliere continuă să-și facă jocul lor, drept confirmare fiind și majorările de preț de ieri. Și acesta în momentul în care în Parlament se organizau, la inițiativa PAS consultări publice, în toiul recoltei, pandemiei, altor situații de criză prin care trece Republica Moldova, iar legislația, care după ultimele modificări, stabileşte plafonul maximal de preţ la benzina şi motorina. Declarațiile au fost făcute de fostul deputat independent Alexandru Oleinic, informează OFICIAL.
El a spus că, atunci când a înaintat inițiativa legislativă în ianuarie 2020(!) privind modificarea Legii 461/2001, a accentuat că plafonarea nu este cea mai bună soluție pentru o piață liberă a produselor petroliere, însă metoda poate fi folosită ca un mecanism intermediar până la stabilirea unei piețe libere, revizuirea cadrului legislativ, a împuternicirilor instituțiilor regulatorii, etc. „Până la urmă nici eu nu sunt adeptul unor mecanisme de așa fel în economia de piață, dar ceea ce și-au permis petroliștii pe parcursul a trei ani de zile este inadmisibil”, a adăugat politicianul.
Oleinic a spus că rămâne continuare pe poziția că este nevoie de o revizuire complexă a întregului pachet de legi care vizează piața petrolieră, activitatea instituțiilor regulatorii și altor momente ce țin de acest domeniu. „Dar, până atunci, trebuie să fie aplicate prevederile existente ale legilor și stopate orice încercări ale companiilor petroliere de a șantaja autoritățile și consumatorii. Mai mult, consider că modificarea legilor doar prin unele amendamente, care au fost propuse spre dezbatere astăzi, nu va schimba situația, poate o va agrava și mai mult. Deci, pentru moment trebuie aplicată legea, iar deputații, în comun cu specialiștii din domeniu, să lucreze intens asupra noului pachet de legi care reglementează segmentul. Reieșind din interesul statului și consumatorilor, nu a companiilor petroliere”, a conchis fostul deputat.
Cristina Gurez