Lucrările la stația de transfer cu linie de sortare a deșeurilor au loc conform graficului

Lucrările la stația de transfer cu linie de sortare a deșeurilor au loc conform graficului

Lucrările la stația de transfer cu linie de sortare a deșeurilor, au loc conform graficului. Despre acest lucru a informat Primarul General, Ion Ceban, care a subliniat că acest Proiect, realizat de Primăria Chișinău, este un exemplu pentru întreagă țară.

„La această etapă au fost finalizate lucrările de betonare pentru atelierul de reparații și pentru spălătoria auto, care vor deservi autospecialele și camioanele de transfer. În prezent, se execută lucrări suplimentare de betonare și se montează structura metalică. Termenele și cerințele tehnice prevăzute în proiect sunt respectate”, a mai spus edilul.

Proiectul municipal „Deșeuri Solide Chișinău” este una dintre cele mai importante investiții ale Primăriei Chișinău în modernizarea sistemului de gestionare a deșeurilor.

Pentru etapa actuală, investițiile depășesc 12 milioane de euro, iar bugetul total al proiectului este estimat la aproximativ 26 de milioane de euro.

Finanțarea este asigurată de Primăria Chișinău (2,8 milioane euro), BERD (9 milioane euro), BEI, prin intermediul Ministerului Finanțelor (9 milioane euro), precum și de E5P (grant în valoare de 5 milioane euro).

Share