Andrei Năstase: Dacă aș fi fost în situația judecătorilor de la CC, eu mi-aș fi asumat în mod voluntar și public chiar și un test cu poligraful
Andrei Năstase și-a exprimat opinia referitor la situația creată la Curtea Constituțională și a spus că, dacă ar fi fost în situația judecătorilor de acolo, atunci și-ar fi asumat și trecerea unui test la poligraf, informează OFICIAL.
O.: Cum comentați situația apărută la Curtea Constituțională?
A.N.: Cred că riscăm să ratăm șansa reabilitării acestei instituții în fața societății. Votul pentru funcția de președinte a compromis ceea ce noi speram să fie un nou început pentru Curtea Constituțională, care trebuie să fie un pilon al statului de drept pe care noua guvernare dorește să îl edifice în Republica Moldova.
O.: Ce consecințe credeți că se impun pentru a depăși acest impas?
A.N.: Părerea mea este clară: procedura de alegere a noului președinte a fost compromisă și cred că cel puțin domnul Țurcan ar trebui să demisioneze. Este singura modalitate prin care putem încerca, în al 12-lea ceas, să salvăm Curtea Constituțională de oprobriul public.
O.: De ce credeți că domnul Țurcan nu este potrivit pentru funcția de președinte al Curții Constituționale?
A.N.: Eu cred că este nevoie ca această poziție să fie ocupată de cineva fără un trecut politic. Noi vrem depolitizarea instituțiilor din sfera statului de drept – este de altfel mandatul pe care ni l-au conferit cetățenii. Or, un președinte de CC, o persoană provenită tocmai din spațiul politic nu are cum să dea societății încrederea că progresăm pe acest drum al depolitizării justiției, inclusiv a palierului dreptului constituțional.
O.: Ați solicitat în mod public asumarea votului de ieri de către toți judecătorii Curții și demisia acestora în caz contrar. De ce?
A.N.: Fără transparență nu putem reclădi statul de drept. Curtea Constituțională nu poate face excepție în această privință. Cred că cetățenii au o așteptare firească și legitimă să știe în interesul cui acționează cei chemați să vegheze la respectarea Constituției. Salut în acest context faptul că și Domnica Manole, în ciuda reticenței instituționale inițiale, a venit cu o poziție clară și tranșantă, pentru a elimina orice speculații sau știri false. De altfel, dacă mă întrebați pe mine, dacă aș fi fost în situația judecătorilor de la Curtea Constituțională, eu mi-aș fi asumat în mod voluntar și public chiar și un test cu poligraful. Și îi îndemn și pe toți cei vizați să o facă.
Doina Secrieru