Toate detalile despre finanțarea externă pot fi accesate aici!

Toate detalile despre finanțarea externă pot fi accesate aici!

Pentru ca sectorul privat să genereze creştere economică şi să creeze noi locuri de muncă, acesta are nevoie de finanţare accesibilă şi de lungă durată. Una din principalele constrângeri semnalizate de reprezentanţii mediului de afaceri în consultările din cadrul Consiliului Economic al Prim-ministrului este accesul la finanţare. Creditul comercial pur, cu dobânzi mari și termene scurte de rambursare afectează rentabilitatea investiţiilor şi dezvoltarea afacerilor în general. 

În scopul dezvoltării sectorului privat, Guvernul Republicii Moldova mobilizează de la partenerii săi de dezvoltare bani în condiţii preferenţiale. Beneficiind de această asistenţă (scheme de credit, granturi sau subvenţii), antreprenorii moldoveni pot să-şi dezvolte afacerile, să-şi crească semnificativ calitatea şi capacitatea de export a produselor, astfel devenind mai competitivi şi creând noi locuri de muncă. Ratele dobânzii la aceste finanţări preferenţiale sunt mai joase, sau, în cadrul granturilor şi subvenţiilor, nu există. De asemenea, perioada de rambursare a împrumuturilor este de câteva ori mai mare decât la creditele comerciale, multe din ele având şi perioade de graţie. Astfel, încercăm să oferim antreprenorilor noştri o sursă de finanţare accesibilă şi de termen lung pentru dezvoltarea afacerilor.

 Portalul www.finantare.gov.md oferă informaţie generală despre toate oportunităţile de finanţare a afacerilor: ratele dobânzii, finanţatorii, bănci sau instituţii participante, perioada de graţie, termenul de scadenţă, suma totală disponibilă şi altele. Mai multe detalii puteţi afla la contactele indicate la fiecare program de finanţare în parte. Informaţia dată va fi permanent actualizată de către Cancelaria de Stat.

 

Mihaela Rotari

Share