Lucruri mai puţin cunoscute despre compania Lukoil

Lucruri mai puţin cunoscute despre compania Lukoil

În ultimul timp, despre compania Lukoil s-au scris multe – atât despre Lukoil din Rusia, cât şi despre companiile cu aceeaşi denumire din alte ţări ale lumii, inclusiv despre cea din România şi cea din Republica Moldova. Dat fiind acest interes sporit faţă de brandul respectiv, am considerat că se merită de scos în evidenţă aspecte despre care fie se ştie mai puţin, fie cumva au fost trecute pe un plan secund.

În primul rând, despre poziţia Lukoil faţă de războiul din Ucraina. Puţini au atras atenţie, dar Lukoil este una din companiile din Federaţia Rusă, care, printr-o declaraţie a consiliului de directori, şi-a exprimat îngrijorarea „în legătură cu tragicele evenimente din Ucraina şi „compasiune profundă tuturor celor afectaţi de această tragedie”. Lukoil a declarat ferm că pledează pentru „încetarea rapidă a conflictului armat” şi pentru „soluţionarea lui prin negocieri, pe căi diplomatice”. Mai mult ca atât, într-o perioadă extrem de dificilă, Lukoil s-a angajat să asigure o activitate stabilă în toate ţările şi regiunile, realizându-şi scopul de bază – asigurarea livrărilor pentru consumatorii din toată lumea. „Lukoil, în activitatea sa, în totalitate tinde spre consolidarea păcii, relaţiilor internaţionale şi a celor umanitare”, se mai spune în declaraţia citată.

Mulţi au rămas surprinşi de această poziţie a Lukoil, însă nimic nu e de mirare dacă amintim aici că această companie este una privată şi nu are deloc capital de stat.

În Republica Moldova, de la începutul crizei pe care o traversăm, Lukoil s-a poziţionat ca o companie care înţelege enorma responsabilitate ce-i revine şi e gata în orice moment să ajute ţara în depăşirea problemelor ce au apărut. Puţini ştiu, dar Lukoil a oferit instituţiilor statului 10 mii litri de combustibil pentru a face faţă noilor provocări legate de fluxurile de migranţi din Ucraina. De asemenea, Lukoil a acordat un ajutor financiar oraşului Chişinău pentru asigurarea funcţionării centrelor de adăpostire a refugiaţilor din Ucraina.

Ar fi de notat şi faptul că, fiind cel mai important jucător pe piaţa produselor petroliere, Lukoil a asigurat necesarul de carburanţi în toate benzinăriile, fără a admite ca persoanele fizice sau juridice să fie afectate de situaţia creată.

Şi iarăşi, prea puţini cunosc, dar Lukoil este unul din cei trei importatori de produse petroliere în Moldova, care livrează engros marfă celorlalţi participanţi la piaţă. Conducerea companiei susţine că, în această situaţie dificilă, în scopul asigurării asigurării pieţei autohtone cu volumul necesar de carburanţi, Lukoil va depune eforturi pentru organizarea livrării de produse petroliere din alte surse de aprovizionare: Bulgaria şi de pe piaţa internaţională. Astfel, în perioada următoare, vor fi mărite importurile de carburanţi cu 10 mii tone, comparativ cu perioada precedentă. Pe această cale Lukoil va dovedi o dată în plus că, conştientizează pe deplin misiunea importantă pe care o are în Republica Moldova – de a asigura cantităţile necesare pentru a nu perturba buna activitate a pieţei produselor petroliere.

www.coment.md

Share