Energie electrică și gaz: Mai multe proiecte de interconexiune cu România sunt în proces de elaborare
În ziua de 28 noiembrie 2014, Ucraina a sistat exportul de energie electrică în Republica Moldova în baza unui ordin emis de ministrul ucrainean al Energeticii și Industriei Cărbunelui.
Începând cu luna decembrie a anului trecut, consumatorii din Republica Moldova sunt asigurați integral cu energie electrică procurată de la Centrala Electrică de la Cuciurgan în volum de cca 75%, iar 25% provine din sursele locale, CET- urile din țara noastră.
Precizăm că din Ucraina se importă o cantitate nesemnificativă de energie electrică (energie electrică de echilibrare), ce constituie mai mai puțin de 1%. Livrarea nu poate fi întreruptă total din motive tehnice.
Decizia de sistare a exportului de energie din Ucraina, în prezent, nu afectează securitatea energetică a țării noastre, deoarece Centrala Electrică de la Cuciurgan și-a mărit volumul de generare a curentului electric și, în timp, a demonstrat a fi un partener de încredere ce a asigurat furnizarea fiabila a energiei pe teritoriul țării noastre.
Important de menționat este că Centrala de pe teritoriul Transnistriei are o capacitate de generare ce acoperă nu doar volumul necesar pentru consumatorii din Republica Moldova, ci și pentru a exporta atât în Est cât și în Vest.
In urma deficitului de energie electrică apărut în Ucraina, autoritățile de la Kiev au solicitat ca Centrala Electrică de la Cuciurgan să-și orienteze exporturile și către consumatorii din țara lor.
Mai mult, Guvernul Republicii Moldova este în căutare de soluții pentru diversificarea surselor de aprovizionare cu energie electrică și gaze naturale, iar mai multe proiecte de interconexiune cu România sunt în proces de elaborare și implementare.
Doina Secrieru