Demarat! Merele moldovenești vor ajunge și în Cairo

Demarat! Merele moldovenești vor ajunge și în Cairo

Directorul General al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Ion Sula a avut o întrevedere cu reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din România, Alina Monea, Șef Serviciu Comunicare și Ion Dana Roberta, Șef Serviciu Implementare Programe, luni, 9 februarie 2015.
Acțiunea este o continuare a proiectelor comune demarate ca urmare a semnării, în luna martie a anului 2014,  Protocolului de cooperare instituțională între ANSA și ANSVSA.
În cadrul întâlnirii s-a analizat stadiul implementării activităților cuprinse în „Planul de acțiuni pentru dezvoltarea unei strategii de comunicare la nivel european în domeniul sanitar veterinar și siguranța alimentelor”, agreat pe 28 iulie 2014 și următoarele etape ce urmează a fi parcurse pentru finalizarea acestuia.
Prioritar a fost constituirea unui Consiliu Consultativ al Agenției, o entitate  de colaborare și sprijin reciproc între ANSA și agenții economici din domeniul agroalimentar. Scopul acestuia este de a promova parteneriatul între Agenție și sectorul privat în vederea realizării priorităților strategice în domeniul siguranței alimentelor.
Un  alt rezultat al cooperării dintre cele două instituții a fost înființarea, în cadrul ANSA,  a unei linii fierbinți, Call-Center ANSA, unde oricare cetățean poate denunța eventualele cazuri de încălcare a legislației  în domeniul siguranței alimentelor, serviciu care urmează a deveni funcțional în scurt timp.
Urmează a fi stabilite obiectivele, măsurile și acțiunile necesare în vederea elaborării unei strategii de comunicare a Agenției
Ca urmare a identificării unor fonduri internaționale nerambursabile s-au stabilit direcțiile prioritare ce urmează a fi dezvoltate în ceea ce privește capacitatea instituțională a ANSA și anume: constituirea și dotarea la standarde europene a posturilor de inspecție la frontieră, îmbunătățirea capacității analitice a laboratoarelor, precum și instruirea personalului în domeniul sănătății animalelor și a siguranței alimentelor.
Un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost dezvoltarea relațiilor cu Republica Araba Egipt în contextul vizitei efectuate în luna septembrie a anului trecut de conducerea ANSA, la invitația conducerii ANSVSA. Astfel,
A fost agreat un protocol de colaborare în domeniul sănătății animalelor și a siguranței alimentelor între Republica Moldova și Republica Araba Egipt și a fost demarat exportul de mere către Cairo.

Doina Secrieru

Share