CNAS: În 9 luni ale anului 2015, veniturile au depăşit cheltuielile curente ale bugetului asigurărilor sociale

CNAS: În 9 luni ale anului 2015, veniturile au depăşit cheltuielile curente ale bugetului asigurărilor sociale

În primele 9 luni ale anului 2015, totalul veniturilor realizate a însumat 10257,0 mil. lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 101,6% a planului stabilit în sumă de 10099,8 mil. lei, informează Direcția financiară a Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Contribuţii de asigurări sociale de stat s-au acumulat în sumă de 6736,2 mil. lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare a planului la nivel de 102,8%. Faţă de indicatorul respectiv, realizat în perioada similară a anului 2014, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate în 9 luni ale anului 2015 a înregistrat o creştere cu 729,3 mil. lei.

Transferurile de la bugetul de stat s-au finanţat în sumă de 3516,7 mil. lei, în corespundere cu planurile şi cererile de finanţare,  dintre care:
• 1537,5  mil. lei – pentru plata prestaţiilor sociale finanţate din bugetul de stat;
• 884,5 mil. lei – susţinerea financiară suplimentară a unor beneficiari de pensii şi alocaţii sociale.
• 1062,8 mil. lei – pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat.

Dobînzi şi alte venituri au fost acumulate în sumă de 4,1 mil. lei.

În perioada de 9 luni ale anului 2015, cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat au constituit 9990,9 mil. lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare a indicelui stabilit pentru această perioadă la nivel de 99,0%. Cheltuielile în 9 luni ale anului curent faţă de cheltuielile din perioada analizată a anului precedent au fost mai mari cu 1136,1 mil. lei.

Toate tipurile de prestaţii sociale cuvenite beneficiarilor pentru perioada de raportare au fost finanţate în volum deplin, fără restanţe.

În 9 luni ale anului 2015, veniturile au depăşit cheltuielile curente ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu 266,1 mil. lei.

Soldul mijloacelor băneşti la conturile CNAS la situaţia 1 octombrie 2015 a constituit 354,2 mil. lei.

Mihaela Rotari

Share