PLDM propune: Revenirea la alegerea şefului statului de către întreg poporul

PLDM propune: Revenirea la alegerea şefului statului de către întreg poporul

 

Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova a elaborat un proiect de lege pentru modificarea Constituţiei în ceea ce priveşte modalitatea de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova.

Astfel, PLDM propune revenirea la alegerea şefului statului prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.Totodată, proiectul propune şi modificarea procedurii de demitere a şefului statului. În caz de săvârşire a unor fapte grave (constatate de Curtea Constituţională sau de instanţa de judecată de drept comun ierarhic superioară), prin care se încalcă prevederile Constituţiei, acesta va putea fi demis, la fel, prin vot direct.

Conform proiectului, pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova pot candida cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 40 de ani, au locuit sau locuiesc permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba română. Este declarat ales candidatul care a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la scrutin. În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează cel de al doilea tur al alegerilor, între primii doi candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi. 

La elaborarea proiectului de lege au fost luate în calcul obiecţiile expuse în avizele anterioare ale Curţii Constituţionale. 

Iniţiativa legislativă a fost semnată de deputaţii liberal-democraţi, inclusiv Vlad Filat. Pentru a fi remis Curţii Constituţionale spre avizare, sunt necesare semnăturile a 34 de deputaţi şi, în acest sens, fracţiunea PLDM a lansat un apel către toţi legiuitorii să susţină proiectul. 

În acelaşi context, deputaţii PLDM au anunţat că îşi retrag semnăturile de pe proiectul de lege cu numărul 314 din 04.09.2015, care prevede diminuarea numărului de voturi necesare pentru alegerea şefului statului de către Parlament.

 

Doina Secrieru

Share