Un fost ministru, despre cum trebuie privite ajutoarele umanitare din partea Chinei!

Un fost ministru, despre cum trebuie privite ajutoarele umanitare din partea Chinei!

Fostul ministru de externe Nicu Popescu susține că atunci când încercăm să analizăm inteligent de ce fel de ajutor este vorba, trebuie să ne dăm seama că în cazul acestui virus sunt două tipuri de ajutor care circulă între țări și organizații internaționale.

„Primul tip de ajutor este ajutorul medical imediat. Este vorba de măști, echipament medical, costume de protecție, ventilatoare etc. Și al doilea tip de ajutor va fi acel ajutor care va veni și va trebui gestionat pentru a minimaliza și gestiona consecințele economice pe termen lung ale acestei crize”, adaugă Popescu, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

„Acum ceea ce s-a întâmplat obiectiv cu China este faptul că o bună parte din măștile produse global sunt produse în China și un ultimele două luni și jumătate, aproape trei luni China, pe de o parte, a încetat exportul acestor măști, pentru că China avea nevoie de ele, pe de altă parte, o bună parte din uzinele din China care produceau inclusiv aceste măști s-au oprit. Deci pe toată piața mondială de măști și de anumite echipamente medicale nu foarte sofisticate a existat un deficit, o penurie acută de măști, pentru că China ținea aceste măști pentru ei. Acum, din moment ce criza imediată din China s-a aplanat, fabricile de producție s-au repornit, necesitățile Chinei au fost acoperite și China este în poziția de a avea un anumit surplus de echipamente medicale pe care ei acum în mare parte le vând, pentru că o bună parte din livrările pe care le vedem noi la televizor cu avioane chinezești care aterizează în Franța, în Belgia nu sunt măști donate, cea mai mare parte din ele sunt măști cumpărate în urma unor ordine de cumpărare plasate anterior, în lunile ianuarie-februarie”, mai comunică fostul ministru.

„Deci, destul de recent, cu câteva zile înainte ca Italia să intre în faza acută a crizei. Un alt doilea element politic, dacă vreți geopolitic, este faptul că China se consideră o mare putere, foarte bine dotată cu resurse și finanțe și, atunci când au început să primească ajutor european, chinezii explicit au rugat liderii politici europeni să nu facă publicitate excesivă acestei asistențe europene oferite Chinei, pentru că, s-a sugerat, să nu fie umilit egoul geopolitic al Chinei. Și la acea etapă, europenii nu au făcut mare agitație și mare campanie pe relații publice în jurul asistenței europene oferite Chinei, pentru că, din perspectiva europenilor, era mai important să ajute oamenii în această criză umanitară din regiunea Wuhan și restul Chinei, nu să îți faci publicitate pe contul acestei tragedii. Problema este că, peste două luni, europenii s-au trezit cu o campanie de comunicare și de propagandă foarte agresivă, în care China a intrat într-o fază foarte agresivă de autopromovare a eforturilor sale de asistență pe care le oferă ei”, a declarat Popescu.

Doina Secrieru

Share