„2018 va fi ultimul an în care voi mai fi în politică”. Declarația unui deputat din PLDM

„2018 va fi ultimul an în care voi mai fi în politică”. Declarația unui deputat din PLDM

Deputatul PLDM, Maria Ciobanu, în cadrul unei postări pe o rețea de socializare a anunțat despre decizia de a pleca din politică.

„Anul 2017 a fost pentru mine unul de dezamăgiri profunde, de constatare (a câta oară?) că politicienii trăiesc într-o altă dimensiune, că politica este murdară, pentru că prea mulți dintre acei „aleși” de cei mulți sunt murdari. 2018 va fi ultimul an în care voi mai fi în politică. M-am schimbat atât de mult încât sunt momente în care nu mă mai recunosc. Am ajuns să cred în sinceritatea a câțiva oameni, îi pot număra pe degete, pe care îi știu de o viață. În rest, au fost doar niște însoțitori pasageri prin viață, pe care nu i-am cunoscut niciodată cu adevăratelea. Cu acei în care am crezut și pe care îi credeam prieteni nici nu mă mai salut… S-au vândut… moldovenește sau de frica lui Plaha tac molcom… ”, a precizat ea.

Prin urmare, Ciobanu a precizat despre acțiunile ce le va întreprinde.

„Aștept expirarea mandatului de deputată ca pe o izbăvire. Voi avea nevoie de mult timp pentru a reveni la ceea ce eram odată: om care trăiește printre oameni, nu printre hiene, care sunt gata să te sfâșie din simplul motiv că nu ești ca ei…”, a declarat Maria Ciobanu.

Mihaela Rotari

Share