Președintele Dodon: Statul va întreprinde toate acțiunile legale pentru întoarcerea Companiei „Air Moldova” în proprietatea statului

Președintele Dodon: Statul va întreprinde toate acțiunile legale pentru întoarcerea Companiei „Air Moldova” în proprietatea statului

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că, Consiliul Suprem de Securitate (CSS) s-a întrunit, astăzi, într-o ședință de urgență, unde au fost abordate trei subiecte de bază și toate vizează domeniul aeronautic, informează OFICIAL.

În cadrul unor declarații pentru presă, Igor Dodon a menționat că s-a discutat situația companiei aeriene „Air Moldova”.

„A fost invitată, la ședința CSS, noua conducere a companiei, inclusiv au fost invitați și reprezentanții statului, adică APP, care este responsabilă de gestionarea Acordului de privatizare. Am decis că, statul va întreprinde toate acțiunile legale pentru întoarcerea Companiei „Air Moldova” în proprietatea statului. Sunt premise și sunt deja și argumente documentate ce ne permit să anulăm Acordul de privatizare. În timpul apropiat, statul va iniția o cauză în acest sens. De asemenea, noi am solicitat informație detaliată privind activitatea acestei companii”, a precizat Dodon.

Potrivit spuselor sale, un alt subiect discutat a fost Aeroportul Intențional Chișinău și tot ce ține de acel acord de concesiune și compania „Avia Invest”. „Recent, statul a inițiat rezilierea acordului semnat între Guvern și „Avia Invest” privind concesionarea AIC. Motivul este că la momentul inițierii concursului și până la semnare au fost încălcări ale legislației. Acest lucru este constatat de către Guvern, dar și de Comisia parlamentară. Acum se muncește pentru a face auditul investițiilor”, a punctat șeful statului.

Igor Dodon a mai spus că s-a examinat situația și la întreprinderea de stat Aeroportul Internațional Mărculești. „Este un activ important al statului, ce dispune și de infrastructura necesară. Câțiva ani în urmă, a fost luată decizia de a fi creată o Zonă Economică Liberă. Astăzi am solicitat informație, a fost și conducerea, pentru ca la următoarea ședință a CSS să luăm o decizie în privința cum vom  utiliza în interesele statului aceste active. Părerea mea este să mai deschidem un aeroport internațional în RM. Trebuie să vedem ce infrastructură avem, ce investiții sunt necesare. Sunt convins că, dacă mai deschidem unul sau două aeroporturi, în primul rând, se va dezvolta infrastructura regională, în al doilea rând, sunt ferm convins că, în baza condiției de concurență, vor fi și prețuri mai joase”, a conchis Dodon.

Andriana Cheptine 

 

Share