Procuratura Generală – pași semnificativi în lupta împotriva violenței în familie

Procuratura Generală – pași semnificativi în lupta împotriva violenței în familie

Fenomenul violenței împotriva femeilor și al violenței în familie rămâne o problemă structurală persistentă în sistemul de justiție din Republica Moldova. Creșterea numărului de adresări din partea cetățenilor exercită o presiune constantă asupra instituțiilor de aplicare a legii, impunând necesitatea unor intervenții prompte și eficiente.

În scopul realizării prevederilor Convenției de la Istanbul, ratificată prin Legea nr. 144/2021, și pentru asigurarea unui sistem comprehensiv de specializare, la 8 iunie 2026, Procurorul General, Alexandru Machidon, a emis ordinul nr. 82/11 cu privire la interacțiunea subdiviziunilor Procuraturii la desfășurarea activității de combatere a violenței împotriva femeilor și a violenței în familie.

Acest act instituțional obligă procurorii-șefi ai procuraturilor teritoriale să desemneze, în cadrul fiecărui oficiu, procurori responsabili de combaterea actelor de violență în familie care implică adulți și copii.

Specializarea procurorilor are drept obiectiv consolidarea unui răspuns coordonat și eficient din partea statului. Se urmărește investigarea calitativă a cazurilor printr-o abordare uniformă, centrată pe protejarea victimei și pe respectarea interesului superior al copilului. Aceasta va asigura o încadrare juridică corectă a faptelor, administrarea riguroasă a probatoriului, inclusiv a celui digital, și prevenirea revictimizării. Decizia a fost fundamentată pe analizele interne realizate de subdiviziunile de profil ale Procuraturii Generale, precum și pe rapoartele Agenției Naționale pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie.

La nivel instituțional, monitorizarea acestui proces a fost încredințată Secției urmărire penală din cadrul Procuraturii Generale. În prezent, această subdiviziune elaborează un Ghid metodologic privind investigarea infracțiunilor de violență domestică, menit să înlăture obstacolele din sistem și să crească substanțial calitatea urmăririi penale.

Concomitent, analiza cauzelor penale instrumentate pe parcursul anului 2025 a scos la iveală o realitate îngrijorătoare. În numeroase cazuri, persoane din cercul apropiat al victimelor sau din comunitate cunoșteau despre actele de violență, însă nu au sesizat organele competente.

Pentru a combate această pasivitate, Procuratura Generală a elaborat un proiect de lege privind introducerea răspunderii contravenționale și penale pentru nedenunțarea actelor de violență în familie.

Necesitatea modificării cadrului legislativ a fost reiterată anterior și de adjunctul Procurorului General, domnul Sergiu Russu, în cadrul briefingului de presă din 16 aprilie 2026.

Inițiativa legislativă a fost dictată de imperativul promovării unui sistem de justiție echitabil, axat pe garantarea și respectarea drepturilor omului. La 12 iunie 2026, proiectul de lege a fost transmis oficial Ministerului Justiției în vederea promovării acestuia.

Share