Dan Bălan – primul cântăreţ milionar al României moderne

Dan Bălan – primul cântăreţ milionar al României moderne

În 15 ani de showbiz autohton, câţiva solişti au reuşit să treacă pragul de 1 milion de euro câştigat “la vedere” din profesie. Inna, Dan Bălan, Voltaj, Holograf, Direcţia 5, Andra şi Ştefan Bănică sunt artiştii cu onorarii generoase, care formează prima ligă de milionari din peisajul muzical, , scrie Libertatea.ro.

Dan Bălan. Primul cântăreţ milionar al României moderne, Dan Bălan (35 de ani) a dat cel dintâi tun pe piaţa muzicală mondială cântând în limba română. Fostul component al trupei OZone trăieşte din plin visul american: are un apartament în inima New Yorkului, în Manhattan (evaluat la circa un milion de dolari) şi deţine rezerve financiare de câteva milioane. Succesul lui Bălan, “Dragostea din tei”, a ajuns numărul 1 în 30 de ţări.

Andra. Cântăreaţa a reuşit să îşi facă o familie fără a-şi neglija cariera care a transformat-o în milionară în euro. În cinci milioane de euro, spun sursele noastre. În 2013 şi 2014, solista a avut venituri de circa 25.000 de euro pe lună (încasează între 3.500 şi 6.000 de euro pe concert). La acestea, se adaugă banii aferenţi contractelor de imagine, partea din drepturile de autor şi fostul contract la emisiunea “Românii au talent”.
Inna.Propulsată de un management profesionist, Inna a ajuns, dintro solistă ternă, numărul 1 în clasamentele muzicale din 11 ţări. Chiar dacă succesul internaţional i-a mai pălit, Inna a devenit în ultimii şase ani un brand cu o avere de peste 2 milioane de euro, împărţită cu managerul şi compozitorii pieselor ei.

Holograf. În acest clasament, Holograf, membrii trupei fiind decanii pop-rock-ului românesc, a reuşit ca renumele său să fie cuantificat foarte bine în bani. Onorariul formaţiei este, pentru fiecare cântare, pe măsura brandului: circa 10.000 de euro.

Direcţia 5. Formaţie nelipsită de la un eveniment concertistic important în ultimii 15 ani, Direcţia 5 este o reală fabrică de succese muzicale, dar şi de bani. Cu un număr impresionat de reuşite muzicale, grupul condus de Marian Ionescu a avut încasări de peste două milioane de euro.

Voltaj. Trupa ce, în ultima decadă, a ieşit în topurile anuale, de cinci ori, drept cea mai recompensată formaţie românească din punct de vedere financiar, Voltaj a atins primul milion de euro în perioada 2010. Campioni absoluţi ai câştigurilor între 1996 şi 2001, Gabi Constantin &Co. îşi încarcă vistieria personală într-un ritm de invidiat.

Ştefan Bănică. “Premiant” la capitolul financiar, Ştefan Bănică şi-a conservat perfect imaginea de artist scump, punând în scenă spectacole apreciate şi recompensate pe măsură. În afara muzicii, show-urile “Dansez pentru tine” şi noul contract bănos în TV (Ştefan e jurat la “X-Factor”) sunt două dintre proiectele care l-au făcut pe cântăreţ milionar. Surse din piaţă spun că Bănică e milionar încă de acum cinci ani.

Maria Roșca

Share