Maia Sandu, la 32 de ani de la retragerea trupelor militare din Afganistan: Acești oameni sunt o mare valoare pentru R. Moldova

Maia Sandu, la 32 de ani de la retragerea trupelor militare din Afganistan: Acești oameni sunt o mare valoare pentru R. Moldova

Astăzi se împlinesc 32 de ani de la retragerea trupelor militare din Afganistan. Cu această ocazie, la evenimentul consacrat Zilei Comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat că, ceea prin ce au trecut veteranii războiului din Afganistan îi face un fel de castă aparte, Informează OFICIAL.

„La întâlniri, nici nu trebuie să-și vorbească. Toate lucrurile au fost spuse și toate lacrimile au fost vărsate. Acești oameni, trecuți prin această experiență dramatică, sunt o mare valoare pentru Republica Moldova. Ne închinăm în fața lor pentru curajul de care au dat dovadă și le mulțumim pentru ceea ce fac acum și pentru sprijinul pe care îl acordă societății în fiecare zi. Azi comemorăm oamenii care nu s-au întors din acel război. Oameni, viața cărora a fost întreruptă brusc, nedrept și tragic la mii de kilometri de casa lor. Sunt sigură că ultimul lor gând a fost la Moldova. Și e datoria noastră, măcar o zi pe an, să trimitem gândurile și rugăciunile noastre către ei”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a menționat că au trecut mai mult de trei decenii de la retragerea completă a trupelor din Afganistan. „Cu fiecare aniversare, acest eveniment devine tot mai îndepărtat în ani, dar ecoul lui rămâne viu în sufletele noastre. Păstrarea memoriei acelor evenimente se datorează, în primul rând, anume veteranilor și rudelor celor căzuți pe câmpul de luptă sau decedați după război. Ei ne oferă un exemplu de demnitate și patriotism. Chiar dacă se încearcă de a pune la îndoială rolul trupelor sovietice în Afganistan, tinerii trimiși acolo nu au avut nicio vină – ei și-au îndeplinit datoria. Și au făcut-o cu onoare! Istoria va da o apreciere corectă”, a subliniat Greceanîi.

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi a menționat că este de datoria oricărui stat și Guvern să știe exact ce s-a întâmplat cu fiecare fecior al său.

„Voi ruga ca Ministerul Apărării să întreprindă acțiunile necesare pentru a identifica soarta celor patru conaționali ai noștri, care, din păcate, după 32 de ani nu este certă. Vă asigur, că nu doar Guvernul pe care am onoarea să-l conduc în regim interimar, dar este de obligația oricărui Guvern care va urma să acorde o importanță primordială, atât celor care ați suferit, ați participat la luptele din Afganistan, cât și veteranilor care și-au vărsat sângele și și-au pierdut sănătatea în luptele pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova”, a precizat Ciocoi.

Cristina Jicol

Share