Socialist: „Chiar vreau să-mi iau un angajament public să-l votez pe Năstase dacă…”

Socialist: „Chiar vreau să-mi iau un angajament public să-l votez pe Năstase dacă…”

„Chiar vreau să-mi iau un angajament public să-l votez pe Năstase dacă el demonstrează că măcar în ceva e cinstit. Dle Năstase, răspunde-ți vă rog la următoarele întrebări – răspundeți public și demonstrați că respectați spiritul și crezul locuitorilor Chișinăului”. Aceasta scrie, pe blogul său, deputatul socialist Grigore Novac, informează OFICIAL.

În acest fel, Novac a comunicat următoarele:

1. Votul Dvs de la APCE a fost pro România, or anti România ? Cine a votat pro România: Dvs or dl Popșoi ? Spune-ți cinstit, ce va spus atunci dl Popșoi ? Or poate dl Popșoi ne ajută aici ? Aici vă rog să nu faceți paralelă între “sînguri” și Macron și Merkel, deoarece nici Macron și nici Merkel nu s-au declarat unioniști. Și chiar nu e modest – mai aveți de crescut pînă la Macron și Merkel. Vreo 200 de ani.

2. Acuzațiile aduse de către Chirtoacă, referitoare la furtul a peste 8 milioane de euro, în care el spune că sunteți implicat direct sunt adevărate? Dacă o să spune-ți că nu-s adevărate – de ce nu l-ați atacat pe Chirtoacă în instanță ? Întîlniți-vă public cu Chirtoacă și discutați probele lui și anti-probele Dvs. Sunt gata să moderez acest duel.

3. Istoria cu mașina de 1 milion de lei. Chiar sincer credeți că după ce ați fost șomer timp de vreo 6 ani, ori cît acolo, și nu ați cîștigat nici un leuț, noi trebuie să credem că milionul ăsta vi la dat soția să vă cumpărați mașină în Chișinău ? În Chișinăul unde ea nu vrea să trăiască ? Timp de 6 ani din ce bani ați trăit? Cît ați cheltuit pe lună și de unde vă veneau banii? De cîte ori zburat undeva în acești ani și din a cui bani ?

„Promit că, în momentul în care faceți public lumină în aceste trei subiecte – vă votez. Menționez că nu veți face asta pentru mine. O veți face pentru alegătorii din Chișinău. Ei merită să fiți onest cu dînșii”, a conchis socialistul.

Mihaela Rotari

Share