Președinția RM: Orice acțiune care poate duce la înrăutățirea situației și așa dificile din regiune este foarte periculoasă

Președinția RM: Orice acțiune care poate duce la înrăutățirea situației și așa dificile din regiune este foarte periculoasă

Consilierul în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, Maxim Lebedinschi, reprezentant al Preşedintelui Republicii Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul, a comunicat, astăzi, într-o postare pe o rețea de socializare, poziția Președinției cu privire la tensiunile recente pe dimensiunea ruso-ucraineană, informează Oficial.

Maxim Lebedinschi a declarat că, orice acțiune care poate duce la înrăutățirea situației și așa dificile din regiune este foarte periculoasă.

„Noi suntem convinși și sperăm că cele două țări prietene ale Republicii Moldova își pot soluționa neînțelegerile și conflictele prin dialog, pe cale pașnică și diplomatică. Totodată, suntem îngrijorați de posibile dificultăți cu care ar putea să se confrunte cetățenii și exportatorii moldoveni care tranzitează teritoriul Ucrainei, iar primele semnale în acest sens deja au apărut. De asemenea analizăm foarte atent situația la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina, pe segmentul transnistrean, pentru a exclude și a preîntâmpina orice provocări. Secretarul Consiliului Suprem de Securitate este în legătură permanentă cu conducerea instituțiilor abilitate. Încă o dată, sperăm că acest episod îngrijorător nu va avea consecințe grave pentru securitatea regională și își va găsi o rezolvare politică pașnică”, a precizat Lebedinschi.

Doina Secrieru

Share