Nicolae Cicariov, despre echipa Justar şi investiţiile permanente în profesionalismul acesteia
În cadrul unui recent interviu, Nicolae Cicariov, administrator al companiei de securitate Justar, a vorbit inclusiv despre echipa Justar şi investiţiile permanente în profesionalismul acesteia.
„Avem peste 250 de angajaţi – fiecare are un rol clar în menţinerea standardelor ridicate de protecţie. Echipa noastră este constituită exclusiv din profesionişti – de la agenţi de securitate şi agenţi de pază până la experţi în tehnologii. Investim permanent în profesionalismul echipei, deoarece înţelegem perfect că forţa Justar este asigurată de oamenii săi”, a menţionat el.
„În cadrul companiei noastre, un agent de securitate este pregătit să asigure protecţia fizică a obiectivelor, să monitorizeze accesul, să verifice perimetre şi să răspundă prompt la alarme sau incidente. Fiecare agent trece prin cursuri de instruire, simulări practice şi evaluări periodice pentru a garanta competenţa”, a mai adăugat administratorul Justar.
Potrivit spuselor sale, în cadrul Justar, agenţii de pază au responsabilităţi ce ţin atât de prevenţie, cât şi de intervenţie. „În multe cazuri, prezenţa vizibilă a acestuia descurajează tentativele de furt sau vandalism. Echipa noastră include agenţi specializaţi în servicii de pază staţionară, patrulări mobile şi asistenţă la evenimente speciale. Dincolo de pază fizică, avem tehnicieni şi specialişti IT care gestionează instalarea, configurarea şi mentenanţa echipamentelor de securitate, asigurând funcţionarea optimă a tuturor sistemelor”, a mai spus Nicolae Cicariov.
Notă: Justar prestează astfel de servicii ca: pază fizică, pază tehnică, monitorizare video, însoţirea încărcăturilor, pază personală/VIP, însoţirea încărcăturilor, instalarea sistemelor de securitate, mentenanţa tehnică pentru servicii de pază, servicii de consultanţă în securitate, butonul de alarmă pe telefon etc.












