„Moldsilva”: Silvicultorii din cadrul Întreprinderii pentru Silvicultură „Silva-Centru” deja a doua săptămână curăță „păcatele” celor care acceptă odihna la umbra arborilor
Agenția „Moldsilva” anunță că, la Ungheni se muncește plenar și cu dedicație, informează OFICIAL.
„Silvicultorii din cadrul Întreprinderii pentru Silvicultură „Silva-Centru” au dat startul ofensivei de salubrizare în fondul forestier și deja a doua săptămână curăță „păcatele” celor care acceptă odihna la umbra arborilor, dar nu și efortul de a nu lăsa gunoi. Angajații Ocolului Silvic Valea Mare și Ocolului Silvic Sculeni sunt cei care s-au remarcat prin efort maxim și muncesc exemplar la salubrizare. Ion Ciocan – directorul Întreprinderii pentru Silvicultură „Silva-Centru” apreciază atitudinea și exemplul colegilor, care susținuți și de tehnica din dotare, se implică în acțiunile de salubrizare a fondului forestier ce au loc în toate entitățile silvice subordonate Agenției „Moldsilva”. Totodată, silvicultorii de la „Silva-Centru” participă activ, doar cu forțe proprii, la lichidarea consecințelor inundațiilor fondului forestier, așa cum s-a convenit în cadrul vizitei de lucru a directorului Agenției „Moldsilva” Dumitru Cojocaru, când au și fost discutate și aprobate măsurile post-inundații”, se spune într-un comunicat de presă.
Cristina Pendea