Andrei Năstase: Ne aflăm astăzi în plin război global de salvare a sănătății omenirii, în fața unor multiple incertitudini

Andrei Năstase: Ne aflăm astăzi în plin război global de salvare a sănătății omenirii, în fața unor multiple incertitudini

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a venit cu un mesaj către cetățeni, informează Oficial. 

În cadrul unei conferințe de presă, Andrei Năstase a spus că situaţia dramatică în care ne-am pomenit nu doar noi, ci şi întreaga planetă, ne cere imperios o solidarizare și o resposabilitate fără precedent.

„Tocmai capacitatea noastră de solidarizare, raţiunea şi emoţiile noastre, speranța și credința ne sunt puse astăzi la grea încercare. Testarea gradului nostru de responsabilitate în faţa pandemiei nu este doar o provocare, ea ne schimbă radical şi profund vieţile. Trebuie să conştientizăm cu cea mai mare asumare că relaţionarea socială, activitatea noastră cotidiană, publică, toate obiceiurile şi viziunile noastre asupra unei vieţi pretins-normale, obișnuite, sunt puse acum în faţa provocării de readaptare. Readaptare necesită şi politicile guvernamentale, inclusiv pe dimensiunea relaţiei cu opoziţia, cu societatea civilă, cu oamenii în general. În ciuda faptului că Guvernul nu a venit cu o argumentare suficientă și un plan concret pentru starea de urgență instituită, am declarat sincer că în condiţiile date ne dorim un consens naţional și front comun în vederea rezistenţei masive, puternice în faţa primejdiei care ameninţă vieţile oamenilor, construcţiile economico-sociale, însăşi securitatea Republicii Moldova”, a precizat el.

Totodată, Andrei Năstase a menționat că, evident, mesajele panicarde sunt total ineficiente şi dăunătoare, dar nici mesajele oficialilor care induc o linişte falsă şi iresponsabilă nu sunt mai utile

„Deosebit de important este ca autoritățile abilitate să nu admită falsificarea realităţilor, ceea ce va afecta dramatic solidarizarea şi unitatea noastră, a tuturor, în faţa riscurilor imprevizibile. Pentru că nu le-am mai putea crede. Societatea noastră are nevoie de informații veridice, de decizii prompte, asumate, consultate cu specialiștii din țară și din străinătate, bazate pe studii, pe știință și experiență. Nu de improvizațiile unor politicieni mediocri are nevoie țara. Insist din nou şi cu cea mai mare vehemenţă asupra depolitizării, asupra transparenței și explicității plenare a măsurilor și politicilor guvernamentale de combatere a pandemiei. Ne aflăm astăzi în plin război global de salvare a sănătății omenirii, în fața unor multiple incertitudini. Alegerile prezidențiale ţin de un viitor greu de estimat, dar catastrofa epidemiologică și economică bate la uşă chiar în aceste momente, iar sacrificarea vieţilor şi a bunăstrăii oamenilor de dragul intereselor meschine ale unui politician este cinică şi inumană. Da, perfid, josnic şi inuman este să îndrăznești să scoţi din drama oamenilor, a propriilor cetățeni  avantaje electorale în ideea unui nou mandat de preşedinte”, a mai spus Năstase.

Potrivit lui, prioritatea noastră în aceste zile trebuie să fie protejarea cu orice preţ a sănătății oamenilor, de aceea vendetele politice nu-și au rostul sub nicio formă, ba chiar sunt nocive şi neproductive în contextul actual.

„Fac un apel repetat către toţi cetățenii ţării, oriunde s-ar afla, la responsabilitate și solidaritate exemplară. Vă rog să respectăm cu strictețe toate recomandările profesioniștilor şi, în special ale medicilor, care, în aceste condiţii dificile, alături de întreg personalul medical, alături de asistentele medicale și infermiere sunt scutul nostru, sunt adevărații noștri eroi. Ei au nevoie de o susţinere deplină, necondiţionată și fermă, de respectul nostru și de contribuția de maximă responsabilitate a fiecărui cetăţean. Iată de ce, Vă rog, urmați întocmai regulile instituite! Stați acasă, dacă e cazul chiar izolați de cei dragi! Protejați-vă pe voi și pe semenii voștri, cu care, dacă vă întâlniți, păstrați distanța, nu vă expuneți și nu îi expuneți și pe ei pericolului infectării. Contează enorm să limităm la maximum răspândirea acestui virus ucigaș și în acest sens fiecare dintre noi are propria responsabilitate. Acum e nevoie stringentă de a valorifica toate posibilităţile, fără excepţie, pentru a uşura activitatea personalului medical, pentru a-l dota cu toate echipamentele şi utilajele necesare şi a-i asigura condiţii de deplasare, alimentaţie şi muncă de cea mai înaltă calitate”, a punctat el.

Andrei Năstase a mai spus că o atenție specială trebuie să le acordăm acum şi conaționalilor noștri din Diaspora.

„Cetăţeni ai Republicii Moldova sunt şi toţi cei care, fiind în străinătăți, departe de casă, au susţinut și susțin încă economia ţării, familiile rămase în ţară, copiii şi bătrânii, prin remitenţele obţinute prin muncă grea. Este cinic, perfid şi total inadecvat pentru o guvernare să-i lase să se descurce cum pot, pe drumuri, prinşi între granițe închise, fără bani şi speranţă. Chem oamenii din diaspora noastră să rămână solidari și responsabili acolo unde şi-au făcut un rost şi să respecte restricţiile impuse de autoritățile ţărilor în care sunt, căci de sărbători luminate vom mai avea parte, dacă vom face totul pentru a rămâne sănătoşi noi și cei dragi nouă, părinții, frații, copiii. Am trait și traiesc încă și eu aceeași durere de a fi despărtit de mii de kilometri de părinti și frați sau de copiii mei. Știu cum e … Chem guvernarea să întreprindă toate măsurile necesare pentru a acorda sprijin neîntârziat concetăţenilor noştri pe care pandemia i-a surprins pe drum spre casă sau în situaţia de a rămâne fără surse de existenţă în străinătate. Suntem în permanență comunicare cu diasporă, am primit multe mesaje prin care suntem informaţi că în situaţia când multe oraşe din Europa sunt în carantină, cetăţenilor noştri le expiră actele de ședere, contractele de muncă le sunt reziliate, iar resursele lor financiare sunt pe sfârşite. Disperați și lipsiți de orice ajutor din partea autorităților moldovenești, aceşti oameni strigă după ajutor. Și îi ajutăm cu tot ce putem fără a fi la guvernare. Dar o guvernare responsabilă nu poate ignora aceste drame şi de aceea trebuie să întreprindă de urgenţă tot ce este necesar pe dimensiunea relaţiilor externe pentru a aduce oamenii acasă sau a le reabilita condiţiile de viaţă în regimul de carantină.  Pe concetățenii noștri, deținători ai cetățeniei române, îi îndemn să apeleze cu incredere și la reprezentanțele statului român,a autoritățile române cu care suntem în permanent contact. Reiterez şi cerinţa adresată guvernării de a fi mult mai promtă în acţiuni concrete, eficiente și adecvate privind salvarea economiei țării, a antreprenorilor şi a oamenilor aflaţi în şomaj tehnic, în contextul crizei pandemice. Este necesar ca Guvernul să revadă conceptul bugetului pentru anul curent și anul 2021 și să solicite de urgență asistență financiară de la partenerii noștri externi, asigurându-i de respectarea angajamentelor asumate și a condiționalităților”, a spus Năstase.

Liderul Platformei DA s-a adresat pe această cale partenerilor externi ai R. Moldova, țară aflată la granița de est a UE și NATO, către SUA și Uniunea Europeana, către statele membre și non-UE în vederea alocării de fonduri destinate întăririi sistemului nostru fragil de sănătate, a finanţării achiziţiilor de echipamente de protecţie, de medicamente şi teste, pentru adaptarea mediului de muncă din domeniul de sănătate și sanitar la situaţia actuală, pentru a asigura accesul persoanelor vulnerabile la facilităţile medicale, dar şi pentru a oferi creditare accesibilă pentru intreprinderile mici si mijlocii în vederea atenuării şocurilor financiare provocate de criza COVID-19.

„Neadmiterea falimentării intreprinderilor, păstrarea locurilor de muncă și a veniturilor cetățenilor, precum și neadmiterea creșterii speculative a prețurilor la produsele alimentare, inclusiv la legume de primă necesitate ar trebui să fie azi, de asemenea, prioritatea zero a guvernării.  Din situația opoziției parlamentare, noi contribuim și suntem dispuşi să contribuim și în continuare cu toată asistenţa de care dispunem pentru a elabora neîntârziat setul de măsuri preventive şi de impact real pentru a salvgarda Republica Moldova de pericolul colapsului social-economic. Dragi concetăţeni, de acasă sau din străinătate, stimaţi reprezentanţi ai guvernării actuale, doar împreună, cu o responsabilitate matură şi asumată vom reuşi să facem faţă provocărilor pandemiei. Separaţi şi egocentrici, suntem extrem de vulnerabili şi incapabili de a opune rezistenţă pericolelor care ne ameninţă.  Acum vrajba, panica şi lipsa de coerenţă în politicile guvernamentale nu ne ajută cu nimic. Toate acestea nu ne fac mai puternici, ci mult mai slabi, mai vulnerabili. Doar împreună, prin eforturi comune consolidate, prin responsabilizare şi compasiune umană, prin ajutorare reciprocă şi abordare profesionistă a acţiunilor de prevenţie şi contracarare a efectelor pandemiei, vom reuşi să trecem peste necazuri şi dificultăţi. Iar după asta, nimic nu va mai fi ca până acum, pentru că noi înșine vom fi alții. Și eu sper că vom fi mult mai buni. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a conchis Năstase.

Andriana Cheptine 

Share