Zilele Literaturii Azere se desfășoară în Republica Moldova (foto)

Zilele Literaturii Azere se desfășoară în Republica Moldova (foto)

În Republica Moldova, în perioada 1- 5 noiembrie 2018, se desfășoară Zilele Literaturii Azere, transmite Oficial.

Astfel, azi-dimineața, delegația din Azerbaidjan, precum și colegii scriitori din RM, reprezentanți ai Congresului Azerilor din RM au depus flori la monumentul marelui poet azer Nizami Ganjavi, la bustul poetului român Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor și la Complexul Memorial Eternitate.

Ulterior, la Academia de Științe a RM, Președintele AȘM, Gheorghe Duca, l-a decorat pe Președintele Uniunii Scriitorilor din Azerbaidjan, Anar, cu cea mai înaltă distincție AȘM – Medalia „Dimitrie Cantemir”.

Totodată, Institutul de Filologie al AȘM și Institutul de Filologie al Academiei de Științe din Azerbaidjan au semnat un Acord de colaborare.

Tot astăzi, conform programului, are loc și seara literară moldo-azeră, în cadrul căreia va avea loc lansarea volumelor „Capul” de Elçin (traducere de Alexandru Vakulovski); „Timpul fricii noastre” de Cinghiz Abdullaev (traducere de Igor Volnițchi); Antologia de proză scurtă azeră în limba română „Scrisoare pentru tata”, Editura „Junimea”, 2018, „Maimuța comandantului de campanile” de Ajdar Ol (traducere de Nicolae Spătaru), lansarea revistei „Dünya adabiyyati” (Literatura universală), număr dedicat literaturii din R. Moldova ș.a.

De asemenea, va avea loc și lansarea CD-ului „Dimitrie Cantemir – primul autor de muzică turcă modernă”.

Sâmbătă, 3 noiembrie, va avea loc lansarea romanului „Berbecul alb, berbecul negru” de Anar (traducere de Igor Volnițchi).

Doina Secrieru

Share